ADEVĂRAȚII MOȘTENITORI AI PĂMÂNTULUI SPIRITUALIZAT

Autor : Octav
Octav
2.065 Vizualizari
În discuțiile pe care le mai am, referitoare la religie și la credință, nu de puține ori mă lovesc de replica: „și eu sunt credincios, dar nu habotnic”. Și, de-ar fi doar atât! Dar, de fiecare dată se afișează și o mină de superioritate pentru că, mai toți, asociază comportamentul în cauză cu o lipsă de cultură, chiar cu o slăbiciune mentală de care ei, Doamne, ferește, nu se pot face bănuiți! Citeam, odată, o postare în care era expusă o poză cu genul de oameni considerați... habotnici. Erau în pelerinaj la o mănăstire, de ziua unui hram, cred; nu-mi mai aduc aminte contextul. Persoana care postase poza era foarte amuzată și, descoperise el, în căutările lui, cel mai bun exemplu de incultură și prostie care poate fi găsit la o anumită categorie socială numită de el... habotnică. Fotografia îi reprezenta pe... credincioșii în cauză parcurgând ultimele sute de metri, până la mănăstire, în genunchi. Poza era... impresionantă. Și, nu erau doar oameni în vârstă! Hm, mă gândeam... cum să faci un asemenea om, mă refer la cel care postase poza, să-și înțeleagă micimea față de cei pe care îi cataloga în felul amintit? Dacă i-ai vorbi despre evoluție l-ar lua pe Darwin în brațe spunând că viitorul omenirii constă într-o generație cu capul foarte mare în care să-i încapă creierul pe care el, omul, prin efortul lui intelectual, l-a adus la dimensiuni impresionate. Un fel de... „mușchiul Felix”. Sau, de ce nu, din om să rămână numai capul! Cum aș putea să-l fac să înțeleagă că cei care vor moșteni Pământul cel spiritualizat, cel trecut din stare fizică în stare astrală, vor fi chiar ei, chiar cei care acum se târăsc în genunchi și în coate pe el? Cum să-l fac să înțeleagă pe el și pe toți cei care gândesc în aceiași termeni, că pe inteligența lor, de care sunt atât de mândri, nu se va mai da nici doi bani într-un asemenea moment? Nu rațiunea și inteligența vor fi moștenirile de elită ale umanității. Din contră, ele vor fi primele care vor fi date la o parte! Ele vor fi primele de care omul, transformat de evoluția spirituală, nu va mai avea nevoie. De ce? Pentru că ele sunt doar instrumentul, spre cunoaștere, al omului trăind în lumea materială, iar modul de a ajunge la ea, la cunoaștere, în noua stare, va fi cu totul altul. Omul nu va mai gândi la fel cum o face acum. Ceea ce, momentan, mintea lui naște drept gânduri, nu sunt decât slabe reflexe ale unor entități spirituale, oglindite în corporalitate. Lumea spirituală este de natură ideatică, adică entitățile în cauză sunt de esență gând. În noua stare, omul se va apropia el însuși de această natură. Ca atare, el nu le va mai percepe drept gânduri, ci ca imagini, pentru că, atunci, el va trăi printre ele, printre unele dintre ele. Din acest motiv treapta superioară cunoașterii raționale se cheamă cunoaștere imaginativă. Când se spune că un om are imaginație... se face referire la o astfel de stare, ea fiind, însă, infinit mai ștearsă decât ceea care va fi atunci.
În parcursul său evolutiv, omul a pornit la drum chiar din sânul acestei lumi spirituale, pentru a coborî apoi în lumea materială de unde, în final, cei care vor evolua în mod corect, să se întoarcă de unde au plecat, dar ca entități individualizate, libere de astă dată. Materia trebuie retransformată în Cuvânt. Desigur că și cunoașterea este una din căile prin care fiecare dintre noi poate face pasul „înapoi”... spre casă, care, de fapt, este un mare salt înainte. Dar, este vorba de o altfel de cunoaștere, o cunoaștere îndreptată spre lumea spirituală, nu una care să întărească bazele unei lumi condamnată la dispariție. Nu este prima oară când omenirea ar trece prin așa ceva aici, pe Pământ. Când a avut loc trecea de la epoca atlanteană la cea postatlanteană, adică la epoca pe care o parcurgem acum, situația a fost cam similară. În perioada vechii Atlantide, omul era încă cetățean a două lumi. Prin capacitățile sale, de natură spirituală, încă neatrofiate, datorate faptului că partea eterică a corporalității sale nu era încă complet integrată în corpul material, omul percepea, într-o anumită stare și lumea spirituală cu toate entitățile care îl înconjurau și îi ghidau evoluția. Toate aceste calități urmau a fi pierdute, rând pe rând, odată cu integrarea completă a corpului eteric în cel material, iar noua stare era chiar tema existențială a noii epoci care deja își făcea simțită prezența prin acei oameni la care capacitățile intelectuale începuseră să înmugurească în detrimentul celor atavice de clar-vedere, devenite deja caduce. În acele vremuri omul făcea trecerea de la cunoașterea revelată, acea cunoaștere pe care i-o „îndesau” ierarhiile superioare în cap, la cea intelectiv-rațională pe care urma să și-o câștige prin efort propriu, de astă dată. Iar toate acestea se întâmplau tocmai pentru ca omul să-și poată desăvârși libertatea printr-o independență „funcțională” față de lumea spirituală care până atunci îi fusese și mamă și tată. Exprimat în alți termeni, omul trebuia să ajungă la libera-gândire și libera-voință proprie, adică la liberul-arbitru. Marea trecere de care vorbesc, care a fost marcată prin „potopul biblic” (scufundarea Atlantidei), nu a fost făcută în avantajul celor care în acele momente se găseau pe treapta socială cea mai ridicată, formată din acei oameni care prin capacitățile lor de a pătrunde în lumea spirituală constituiau elita conducătoare din acea societate. Pentru noua epocă era nevoie de oameni care dădeau semne că posedă, deja, ceea ce va fi necesar umanității în parcurgerea ei. Adică de inteligență și rațiune. Cei care posedau aceste... „defecte” pentru vremurile în cauză, erau priviți la fel cum astăzi sunt stigmatizați cei de care discutam mai sus. Și, totuși, ei au fost cei care prin ereditate au născut forma fizică a omenirii zilelor noastre. Doar că, așa cum timpul celor cu capacități atavice de percepere a lumii spirituale a dispărut în detrimentul celor... „habotnici” în a-și folosi intelectul, tot așa, cei care astăzi se cramponează în perpetuarea unei lumi materiale în care rațiunea, inteligența și derivata lor, viclenia sunt exponentele grandorii sociale, vor fi lăsați de evoluție, și ei, în umbra neputinței de a-și înțelege... „scopul și durata vizitei” pe acest pământ”.
Habotnicia nu este decât o treaptă a misticii, pentru că vorbim în acest caz de trăiri sufletești, în care fățărnicia dispare. Habotnicul nu se va ruga niciodată pentru prosperitatea lui materială, ci cu umilință pentru mila lui Dumnezeu în a-i fi iertate păcatele și pentru a fi primit sub aripa Lui și pentru semenii săi, de asemenea. Intelectul, în aroganța și infatuarea lui, nu are capacitatea de a-și vedea... „lungul nasului”. El se crede și se vrea moștenitorul de drept al acestei lumi a cărei grandoare a construit-o cărămidă cu cărămidă. El își bate „capul” cu meteoriți, cu comete, cu invazii extraterestre care i-ar putea duce de râpă efortul și elanul său spre perpetuarea unei lumi pe care el o vede eternă. Cei care înțeleg în ce lume trăiesc, cei care intuiesc scopul existenței lor în lumea materială sunt, de astă dată, aceia care vor recâștiga, încetul cu încetul, ceea ce, în vremea Atlantidei omul poseda sub formă atavică ca urmare a faptului că el coborâse aici din lumile spirituale. Pentru a se întoarce acasă sau mai bine spus, pentru a transforma Pământul în casa lui spirituală, omul trebuie, în primă instanță, să-și redobândească clar vederea. Doar că, vechile calități nu mai pot fi posedate prin har. Pentru a le recâștiga el trebuie să lupte cu sine, iar această luptă nu constă într-o continuă emancipare intelectuală. Intelectul, în vanitatea lui, în mândria și aroganța lui nu va accepta în niciun fel modestia, umilința, altruismul... atât de necesare uitării de sine. Uitarea de sine, transcenderea sinelui sunt căile prin care el este suprimat. Cum să accepte el așa ceva!? Cum să accepte el aceea... imagine a omului târându-se în genunchi care îi prevestește lui pieirea!? Prin definiție el se crede deștept, dar deșteptăciunea lui nu este decât substitutul rahitic al înțelepciunii, iar cei care vor ajunge primii la ea, la înțelepciune, sunt chiar cei din poza de la care a pornit discuția noastră, chiar dacă, acum, vouă vă par niște... habotnici lipsiți de... „capacitățile voastre intelectuale”.
Priviți-i! Ei sunt adevărata elită a evoluției spirituale! Ei vor fi moștenitorii Pământului spiritualizat!
Posteaza comentariu