EVOLUȚIA (V)

Autor : Octav
Octav
645 Vizualizari
Omul a trecut, până acuma, prin trei stadii evolutive; parcurgându-l în acest moment pe cel de-al patrulea, îi mai rămân încă trei din cele șapte de care pomeneam. Dacă până aici am vorbit de ce a fost și ce este, aș vrea să spun câte ceva și despre ce va fi, dar cu alte cuvinte, poate, decât am mai făcut-o.
Cele trei stadii care vor urma ar fi cele în care omul va ajunge la nivelul Îngerilor, apoi la cel al Arhanghelilor și, în cele din urmă, la cel al Arhailor.
Când spun că omul va ajunge la nivelul de Înger, zic că el va atinge, de fapt, nivelul de conștiență la care sunt astăzi Îngerii, adică acela de conștiență psihică. La fel și pentru Arhangheli, și Arhai. Și nici această afirmație nu este prea exactă pentru că nivelul de conștiență uman, și al oricărui val evolutiv care vine din urmă, va fi sensibil superior comparativ cu ceea ce a fost înaintea lui, și asta pentru că, tot ce vine din urmă suportă condiții mai dificile de evoluție, ceea ce denotă un grad mai ridicat de conștiență. Chestia asta ar trebui s-o subînțelegi din faptul că reziduul, de care vorbeam în postarea anterioară, care stă la baza unui val de evoluție și care provine din valul anterior, va fi din ce în ce mai dens. Dar, mai este ceva! În funcție de condițiile în care s-a produs evoluția, fiecare ierarhie posedă anumite trăsături caracteristice pe care apoi le transferă, sub o formă sau alta, valurilor evolutive care se ridică în urma ei. Toate atributele umane, de exemplu, nu sunt decât trăsături, proprii unor anumite grupuri de entități care ne-au fost transmise și nouă. Ca să înțelegi mai bine, este ceva de genul: entitățile personalității au determinat manifestarea omului pământean ca o personalitate; entitățile mișcării au influențat devenirea omului astfel încât el este o ființă autonomă... mai mult... noi gândim datorită altor entități... și așa mai departe.
Ceea ce va caracteriza valul uman vor fi atributele libertății și ale iubirii ca ceva nou. O să zici că de iubire tot auzi! Așa este, dar de libertate, în ceea ce privește ierarhizarea superioară nouă, pentru că la ea ne referim... nu! Vorbesc, aici de creație și manifestare, nu și de Divinitate. Iar libertate fără iubire nu se poate. În structura omului actual vei găsi numitul „suflet al rațiunii și al afectivității”. Ce înseamnă asta? Rațiune, și afectivitate. Rațiunea este legată de liberul-arbitru, iar afectivitatea dă capacitatea omului actual în ale „simpatiei”, spus mai generic. Deci, iată că vorbim de un gen de libertate și iubire, transpuse nivelului evolutiv în care se găsește acum umanitatea, care pășesc împreună! Fără afecțiune, rațiunea o ia razna pentru că liberul-arbitru o va îndrepta spre satisfacerea instinctelor și a ispitelor din corpul astral.
Goya spunea că somnul rațiunii ar naște monștri. Complet neadevărat! Dacă excludem rațiunea dăm de instincte, adică de animalitate. Ce vezi tu monstruos în a fi iepure? Ce vezi tu monstruos în instinctele de conservarea, și perpetuarea speciei? Rațiunea este strâns legată de conștiența de sine, ceea ce la animal nu găsești. Întreabă-te de ce un om rațional se poate comporta ca un animal, adică mânat de instincte? Pentru că îi lipsește afectivitatea, cea care îl pune într-un anumit raport de conviețuire cu semenii lui. Semenii nu există doar pentru a-ți face ție viață mai ușoară. Ei suferă la fel ca tine, au necesități asemănătoare cu ale tale. Nu poți lua dreptul altuia la o viață demnă doar pentru a-l afirma pe al tău și a-i oferi ce crezi tu că i-ar fi suficient lui. Sigur că aici intră în discuție și existența sufletului conștienței, cel care ne pune într-o legătură mai eficientă cu Eul nostru spiritual, pentru că prin el coboară impulsurile de moralitate, care sunt chiar mai importante decât afectivitatea. Doar că acest suflet al conștienței este încă în formare. „Lucrăm” la el doar de vreo 600 de ani din cei 2160 care l-ar consacra. Este încă debil în comparație cu cel al rațiunii și al afectivității care are 600 de ani peste cei 2160 care i-au fost necesari să se maturizeze. Moralitatea este, încă, pentru om doar o idee. Fără o moralitate stăpână pe situație, doar afectivitatea este cea care mai îmbună omul. Sufletul rațiunii se află dispus între „mucosul” suflet al conștienței și „bătrânul” suflet al senzației care face parte comună, în corpul astral, cu acel corp al senzației infestat de ispita luciferică. De cine crezi că o să asculte el? Spre cine crezi că o să-și plece urechea? Bineînțeles că spre corpul astral, adică spre locul de unde urcă spre el ispitele sub forma dorințelor și spre corporalitate, în general, de unde ridică fruntea instinctele și, prin care, sufletul ajunge la plăceri. Sigur că rațiunea ar trebui să le domine, dar și ea ar trebui să fie direcționată de ceva în sensul ăsta. Acest ceva, în momentul actual, este doar legea și afectivitatea, doar că afectivitatea și ea, este îndrumată spre o categorie restrânsă de semeni. Moralitatea este încă un pui, oropsit de dorințe și pofte direcționate spre plăceri.
Toți monștrii pe care i-a născut umanitatea s-au datorat rațiunii; unei rațiuni egoiste, ruptă de ceea ce numim compasiune, și iubire de aproape, o rațiune îndreptată spre îndeplinirea poftelor și a dorinței personale de a avea și a domina.
Desigur că omul spune multe, noi la fel, fără a se gândi că naște perle pe care să le lase moștenire... cui? Aici este vorba și despre ceilalți din jur care nu înțeleg despre ce este vorba sau nu înțeleg contextul sau nici nu-l i-au în considerare sau, cel mai probabil, le sună lor interesant la urechi și vor să se afirme pe sine prin considerații la adresa „notorietății”. Asta așa... ca o scuză pentru Goya!
Revin la ce spuneam înainte, referitor la ierarhii. Funcție de poziția fiecăreia, adică de gradul de conștiență la care ele au ajuns, le-au mai fost atribuite de către Divinitate și diferite sarcini legate de manifestarea creației, adică de punerea ei în operă. Dacă cele mai înalte, mă refer la Tronuri, Heruvimi și Serafimi, care se află în imediata apropiere a Divinului, au rolul de a prelua proiectele Creatoare ale Acestuia și a le transmite mai departe, fără a avea o relație directă cu manifestarea creației, cele mai îndepărtate, care sunt cele mai apropiate de noi, au un rol direct în relația cu această manifestare, adică cu mai tânărul val evolutiv.
Ce a fost înainte de sistemul Pământ, spuneam, este legat de corporalitate; corpul fizic, eteric și astral, adică. În actualul sistem, vorbim de Eul spiritual, ca noutate, oferit nouă de ierarhia Exusiai. De fapt, Eul ăsta suntem noi! Până la el, nu puteam vorbi de individualitate, adică de ceea ce suntem fiecare dintre noi în parte, cum spuneam mai sus. Ca o consecință a „programului nostru evolutiv”, Eul spiritual este cumva obturat în conștiența fiecăruia de către eul sufletesc sau mai bine spus de personalitatea noastră exprimată atât de componentele trupești cât și de cele sufletești care nu sunt decât faze de trecere de la fizic la spiritual, adică un amestec indirect între material și spiritual. Aici vorbim de concepții, de sentimente, dorințe îndreptate spre lumea materială, nu de materie în sine, pentru că un asemenea amestec, la propriu, nu este posibil. Despre aspectele astea am tot vorbit, nu mai insist.
Componente spirituale, despre care vreau să vorbesc în continuare, nu au legătură cu Eul spiritual. Ele sunt stadii evolutive care îl depășesc, care sunt peste nivelul lui de conștiență. Așa cum Eul uman actual este darul făcut evoluției noastre de acei Exusiai, la fel, cele trei componente spirituale sunt puse la dispoziția omului de către alte ierarhii. Ele există deja în constituția omului ca germeni. Prin atitudinea noastră noi le putem dezvolta, tot așa cum se întâmplă și cu Eul spiritual, dar sămânța lor nu ne aparține. Trebuie să înțelegi că există o diferență între „componentele” umane care prin interacțiune dau naștere unei entități, și activitatea ulterioară a acesteia, adică a ansamblului.
Cele trei mari etape evolutive prin care urmează a trece omul în continuare sunt cele corespunzătoare germenilor spirituali de care suntem legați: Sinea spirituală, Spiritul vieții, și Omul Spirit. Pe parcursul evoluției noastre, când ne vom apropia de aceste elemente spirituale, le vom privi, la început, tot așa cum privim acum, cu eul sufletesc, spre Eul nostru spiritual. Adică, ceva care este situat undeva într-un plan existențial superior, a cărui influență o simțim, mai mult sau mai puțin, dar cu care nu ne vom identifica decât într-un târziu. Așa cum tindem acum spre dizolvarea eului sufletesc în cel spiritual prin acea „trezire”, tot așa, la vremea respectivă, când omul va funcționa ca Eu spiritual, vom tinde să ne dizolvăm, pe rând, în cele trei componente spirituale cu ceea ce vom fi atunci. Vorbesc aici de conștiență, nu de entitatea în sine, iar dizolvarea asta pe care o tot pomenesc, nu o lua ca pe o anihilare a ceea ce a existat anterior. Ea trebuie înțeleasă ca o trecere spre o conștiență superioară în care zestrea cu care vine fiecare din urmă, este transpusă calitativ acestei noi stări. Comparativ, cam același proces care are loc după moartea fizică a omului, legat de viețuirile lui, de faptele lui... proces prin care conștiența de sine se transformă, se spiritualizează, spunem. Doamne, ajută!
Posteaza comentariu
Sponsori