O STEA, O CRUCE, ȘI O SEMILUNĂ (I)

Autor : Octav
Octav
2.089 Vizualizari
Treapta cunoașterii imaginative, cea imediat superioară celei intelectiv-raționale, debutează prin simboluri. Ea corespunde primei trepte de inițiere care constă în purificarea corpului astral. Subliniez acest lucru pentru a se înțelege că, simbolistica, nu este în toate cazurile o creație abstractă a minții umane. Simboluri importante ne-au parvenit din lumea astrală, ca apoi să fie „stocate” în ezoterismul diverselor culte. Pe măsură ce omenirea s-a maturizat, granițele cunoașterii ezoterice se retrag, pentru ca, ceea ce, inițial, nu era accesibil decât celor porniți pe calea inițierii, să iasă la lumina noii puteri de înțelegere a omului, putere pe care i-a oferit-o evoluția. Desigur că nu forma simbolului ca atare ar constitui un mare mister! Ea este parte din existența fizică în care omul este liber s-o creeze în toate felurile, inclusiv ca imagini artistice, ca expresie a trăirilor sale sufletești. Toate astea ne trimit, însă, din nou, la ceea ce numim imaginație, adică la ceva ce ne reapropie de ceea ce mai sus, defineam drept cunoaștere imaginativă. Atunci, să nu ne mirăm că simbolurile clasice, folosite de omenire, sunt atât de disputate sau pasate de colo-colo pe tot parcursul istoriei și mitologiei, fiind folosite după înțelegerea profană de moment a fiecăruia în diverse scopuri! Ce este o stea, ce este o cruce, ce este o semilună? Astăzi le putem găsi pe unde vrei sau nu vrei, cu scop de reprezentare a nu știu cărei idei, a nu știu cărui partid sau, de ce nu, cu rol doar ornamental sau chiar comercial. Voi încerca, acum, să mă refer la cele trei simboluri, văzute în lumina celor spuse în ultimele postări. Desigur că le voi privi ca simboluri clasice ale celor trei religii, pe care, de fapt, le reprezintă: o stea, o cruce și o semilună.

O STEA

Să începem cu iudaismul. Pe frontispiciul oricărei sinagogi, tronează steaua în șase colțuri, HEXAGRAMA. Dacă ai căuta în istoricul religiei sau în mitologia ei, nu ai fi prea lămurit de ce este ea acolo. Cele mai vechi referiri legate de a sa utilizare ar conduce la așa numitul scut al lui David și sigiliul lui Solomon, ea fiind constituită, ca formă, prin suprapunere a două triunghiuri echilaterale care, fiecare, în limba ebraică ar fi litera „D”... David!?. Alții spun că ansamblul celor două triunghiuri suprapuse nu ar constitui decât forma ideală de mare rezistență care s-ar fi folosit pentru construirea scutului.
Deci, nimic ascuns, nimic misterios până aici. Dacă ar fi să cauți prin scrierile lor religioase, nici acolo nu prea dai de ea. Ca simbol religios ea apare foarte târziu și abia după ce a fost utilizată ca stemă pe drapelul evreilor din Praga, cândva prin secolul al XIV-lea. Asta nu înseamnă, însă, că ezoterismul nu a deținut-o în „arhivele” sale unde, cu siguranța, avea cu totul și cu totul alt înțeles și altceva de spus. Grafica ei este obținută, după cum spuneam, mai sus, prin suprapunerea a două triunghiuri echilaterale. Este vorba de un triunghi cu baza jos și vârful în sus care semnifică în ezoterism (și fac referire aici la reprezentările făcute de Steiner, pentru că există și alte variante) primele trei trepte ale conștienței „umane”, o conștiență, pe ansamblu, subiectivă care constă într-o percepere interioară a ceea ce omul primea din partea Divinității. Gândește-te la o omenire, care privește în sus, spre același punct (Divinitatea) din care primește, ceea ce putea numi atunci conștiență ca ceva ce nu-i aparținea, ca un dar. Acest triunghi, reprezintă, de fapt, primele sisteme evolutive (Saturn, Soare și Lună) în care sunt create corpul fizic, cel eteric și corpul senzației, care, la rândul lor, în momentul actual, reprezintă principiul Tatălui, despre care am tot vorbit, datorită faptului că ele nu sunt decât moștenirea primită de om din anterioara manifestare universală. Treptele de conștiență, în acest caz, sunt: conștiența de transă, de somn fără vise și de somn cu vise, adică aceleași pe care le atribuim astăzi celor trei regnuri inferioare omului. Deci, principiul Tatălui ne transmite forme de conștiență dintr-o manifestare anterioară, care nu pot fi considerate ca fiind proprii omului. Vorbim în acest caz de o clarvedere care nu-i aparținea încă. Eul omului, ca particulă spirituală conștientă, nu era încă desprins de entitatea spirituală din care provine (Exusiai sau Elohimi sau de ce nu Iehova sau Allah). Forma de conștiență umană începe a se dezvolta abia pe sistemul actual, numit Pământ, sub aspectul unei conștiențe conștientă de sine, pentru a ajunge la niveluri superioare în următoarele trei sisteme reprezentate prin același triunghi echilateral dar, de astă dată cu vârful în jos.
Cel de al doilea triunghi, este așezat, deci, invers și reprezintă ultimele trei trepte de conștiență pe care omul urmează să și le însușească în viitoarele reîncarnări ale sistemului său de evoluție: Jupiter, Venus, Vulcan. Este vorba despre trei trepte de conștiență complet obiective, de astă dată, care se exercită prin intermediul eului său deja individualizat, prin care omul percepe întreg universul ca fiindu-i în exterior, printr-o clarvedere a propriului eu, deci, care de acum îi aparține. Este vorba despre conștiența de sine imaginativă sau psihică, cea inspirată sau metapsihică și conștiența intuitivă sau ceea Divină. De astă dată, imaginează-ți omul, luat ca individualitate, privind spre cerul spiritual pe care îl percepe în întregime, prin propriile-i puteri. Aceste trei stări, văzute în acest moment al evoluției, corespund, în Trinitatea Divină, principiului Spiritului, ca fiind o țintă viitoare. Prin suprapunerea celor celor două triunghiuri, se obține hexagrama (steaua) care reprezintă de astă dată, sistemul evolutiv Pământ, cel care se află plasat între cele șase sisteme amintite și care, corespunde unei conștiențe conștientă de sine, după cum spuneam mai sus. În această etapă vorbim despre principiul activ, cel al Fiului, principiul care conduce la individualizarea omului prin eul său.
Hexagrama astfel obținută, ar reprezenta, prin urmare, stadiul actual al evoluție umane, deci chiar principiul Fiului, în care omul și-a primit eul și conștiența de sine, prin parcurgerea a trei stări anterioare, incluse în principiul Tatălui, aflându-se totodată în faza în care, pentru a-și continua evoluția în cadrul acestei manifestări universale, mai are de parcurs încă trei etape; principiul Spiritului.
În afară de această stea în șase colțuri destul de controversată ca simbol, mai apare în mitologia și istoria iudaismului, candelabrul cu șapte brațe sau sfeșnicul cu șapte brațe numit, MENORA. La el se fac mai multe referiri în Vechiul Testament. Fiind folosit ca obiect de cult în Sfânta Sfintelor, o lungă perioadă de timp a fost interzisă reproducerea lui. Din acest motiv, se pare, steaua lui David i-a luat locul ca simbol exterior. Ca simbolistică putem vorbi de cifra șapte; șapte brațe dintre care unul central și câte trei de-o parte și de alta. Se pare că ar fi cam același simbol, dar în altă formă. Întreaga evoluție umană este bazată pe cifra șapte care, de fapt, provine din cifra nouă (de altfel, există menora și în varianta cu două brațe), după cum arătam în postările anterioare: șapte stări de conștiență, șapte stări de viață, șapte stări de formă, șapte rase-rădăcină, șapte subrase. Generic, am putea lua în discuție șapte trepte evolutive, dintre care trei sunt deja parcurse, una în curs, cea simbolizată prin brațul din mijloc, care este și cel mai înalt, uneori și încă trei în devenire. Deosebirea dintre hexagramă și sfeșnic nu ar fi decât una de formă, ziceam. Stadiul actual evolutiv, care la sfeșnic este reprezentat prin brațul central, în hexagramă ar fi chiar corpul ei din care se profilează cele șase colțuri ale stelei. Și în această simbolistică, cele trei principii Trinitare sunt evidente. Primele trei colțuri ale stelei, precum și primele trei brațe ale menorei ar fi desigur principiul Tatălui, centru hexagramei și brațul de mijloc, cel mai înalt, ar fi principiul activ în acest stadiu de evoluție, cel al Fiului, iar celelalte colțuri ale stelei, precum și celelalte brațe ale sfeșnicului ar reprezenta principiul devenirii, adică principiul Spiritului. Ambele însă, ca întreg, pot fi considerate ca reprezentând principiul activ al Fiului care își desfășoară activitatea între ceea ce a fost, ca moștenire și ceea ce va fi, ca devenire, într-un permanent acum. În plus, se mai poate spune că steaua, în sine, este un simbol al soarelui, iar despre entitatea hristică spunem că își are sediul în Soare.
Un simbol comun celor trei religii, de ordin arhitectonic, de astă dată, este turla sinagogii, a bisericii sau minaretul geamiei. Fiind o construcție spațială pe verticala, turla este asimilată principiului Tatălui ca verticala de la Pământ la cer sau de la om la Dumnezeu și, de cele mai multe cazuri, turla sinagogii sfârșește prin a fi împodobită cu hexagrama solară (! ), deci cu principiul Fiului.
Concluzia ar fi că, deși iudaismul este, în mare, o religie izvorâtă din principiul Tatălui, prin simbolistica aleasă arată atât spre principiul acestuia, dar și spre cel al Fiului. De fapt, ea este o religie care are ca temelie moștenirea primită de la Tatăl, moștenire reprezentată prin lege, dar, care nu poate sfârși decât prin a deschide calea evolutivă a Fiului. O altă dovadă în acest sens ar fi și calendarul religios ebraic care este lunisolar, bazându-se, adică, atât pe un ciclu lunar cât și pe unul solar. Ciclul lunar o leagă de principiul Tatălui, prin faptul că Iahve (Elohim) este o entitate lunară în aceste vremuri, iar ciclul solar o leagă de principiul Fiului, care spuneam că este o entitate solară. Un alt element care subliniază caracterul semitic al civilizației ebraice, legat de introspecția spre origini, caracter opus celui arian, care prin extrovertire își leagă orizontul de devenirea evolutivă, ar fi sensul scrierii. Dacă în civilizația occidentală scrisul este de la stânga la dreapta, la iude sau mai bine spus la semiți, sensul este invers.
Posteaza comentariu
Sponsori