VOM FI... „SEMARIENI”! (I)

Autor : Octav
Octav
2.022 Vizualizari
Mi-aduc aminte de anii copilăriei; da, cred că încă de atunci tot auzeam despre iminenta invazie a rasei galbene! Situația politică a acelor vremuri nu te putea duce cu gândul decât la un război. Un război de ocupație dus de China. Fiind foarte mulți, încă de pe atunci, orez... puțin... toți ne așteptam, ca fiind ceva firesc, să ne trezim cu ei la graniță într-o mână ținând blidul, iar în cealaltă, AKM-ul. Și... poate cineva afirma că evenimentul nu s-a produs!? Nu cred! Doar că, nu sub forma pe care o gândeam noi. Primul semn... „al invaziei” l-au constituit autobuzele Mao Tzedun, pe care, regimul de atunci le-a importat din China, pentru o scurtă durată. Erau așa de proaste, încât noi, copiii, le-am poreclit „mațe-n drum”. Pe unde te uitai, vedeai câte un exemplar aflat în pană de ceva. Era și aia, un fel de conspirație, nu? Mă rog, timpul a trecut și, apoi, totul a decurs... elegant, aș putea spune. Ei sunt acum peste tot și... într-un fel în care nimeni nu s-ar fi așteptat! În loc să ceară... mai mult oferă; desigur, pe bani. Tot mai spre... „timpurile noastre”, îmi vine în minte un alt episod, asemănător, petrecut după „decembrie 89”. Imediat după eveniment, când... „drăguța de presă” a devenit și ea... „liberă”, ca noi toți, se vehicula ideea despre o... „altă iminentă invazie”; cea a lumii arabe. Tot sub forma unui conflict armat, desigur. Normal, te gândeai: băi... cu ce or da ăia!? Și, o spun sub forma asta nu pentru a-i lua în râs. Dar, chiar asta este situația! Lumea arabă nu a excelat niciodată într-o gândire rațional-tehnică, pentru că nu asta ascunde firea lor. Dar, a-i bănui de lipsă de cultură, cum de multe ori aud, e chiar lipsă de cultură, de data asta, din partea celor care o afirmă.
Și, uite că s-a întâmplat și de astă dată, că se întâmplă, adică și lucrul ăsta. Și, ca și în cazul chinezului, nu sub o formă armată, încă. Dacă nu mă înșel, previziunea cu invazia arabă era pusă în cârca lui Nostradamus. Băiat deștept, se pare! Cealaltă, cu chinezii, nu mai știu. Nu știu dacă Nostradamus era... „inventat” pe vremea aia și nici cine îi ținea locul. Mă rog, avem multe lipsuri, ce mai contează unul! Cine s-ar fi gândit, deci, că arabi o să se ia la bătaie între ei și o să dea pe afară, nu de foame, nu de sete (deșert, nu? ), și nici din ură pentru lumea creștină. Iar această ultimă remarcă, te face să te gândești chiar serios: de ce la noi... la Europa, mă refer, adică, de ce în lumea creștină? Lucrul ăsta ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei care asimilează islamul cu islamismul. Dacă toți musulmanii ar fi fundamentaliști, sunt sigur că ar fi apucat-o în altă direcție sau, dacă nu, poate că în mâini nu și-ar fi ținut proprii copii, ci niște pistoale mitralieră. Doar că el, arabul de mijloc, arabul majoritar, este precum creștinul nostru de ocazie. Are, adică, un Dumnezeu pe care îl respectă și de la care a învățat, printre altele, că nu ura este relația care se impune între oameni, ci chiar omenia. În rest, însă, mai are și alte treburi. Faptul că suntem de religii diferite nu denotă decât că, fiecare a ales alt drum spre același Dumnezeu. Și, mi se pare chiar normal! De ce să ne înghesuim toți pe o singură cărare? Iar când vorbim de ura care este stârnită în capul omului, mai ales când este vorba despre religii, nu cred că Biserica creștină este foarte străină de așa ceva. Mi-aduc aminte (iarăși) de un congres al unei... secte creștine, prin anii 90, cred, sectă care își avea sediul central prin America, congresul ținându-se la noi, în Casa Poporului. Un jurnal de actualități, prezenta imagini cu oameni de-a dreptul furioși, care se îndreptau spre Patriarhie, la îndemnul preoților parohi, îndemnuri făcute chiar în cadrul slujbelor, pentru a protesta și eventual pentru a împiedica întrunirea în cauză. Iar acum, chiar acum, văd distribuindu-se pe facebook, imagini cu alți anormali islamiști, care au profanat o statuie a Fecioarei Maria în Franța. Nebuni sunt peste tot, de toate părțile, dar, mă întreb: a face propagandă unor asemenea nebunii cu totul izolate, în aceste momente de mare criză, când lumea arabă fierbe și lumea creștină la fel, nu este o lipsă de responsabilitate, de înțelegere, de maturitate din parte tuturor celor care fac acest lucru? De extremiști violenți care abia așteaptă un motiv să între în acțiune nu duce niciun neam lipsă. Este oare momentul să-i ațâțăm, să le dăm apă la moară?
Oamenii ăia nu fug de bine, sunt oameni ca și noi. Și noi putem ajunge în situația lor din cine știe ce motive! Doamne, ferește! Privește doar spre Ucraina! Și din partea lor sunt destui care și-ar dori o confruntare. La extremiștii islamiști mă refer, nu la refugiați. Poate chiar ei sunt în spatele acestor gesturi provocatoare de profanare! Dar, ce mă miră mai tare, este faptul că asemenea... „redistribuiri” sunt făcute de oameni care ți s-ar părea, altfel, normali la cap, responsabili, adică. Fraților, Dumnezeu este același pentru toți, doar căile pe care le alegem noi, pentru a ne apropia de El, sunt diferite! Am fost cândva frați; chestia asta cu frăția vă mai poate spune ceva? Sem și Iafet, străbunii raselor noastre au fost frați, fiii aceluiași Noe. Hm, o să spuneți că nu noi... ei... atunci... pe vremurile lor! Și eu, o să vă replică că nu este așa. Noi am fost și atunci, noi suntem și acuma, tot noi vom fi și în viitor. Iar, tu, ăsta de te dai deștept, află că în tot acest interval scurs și în cel care va urma, te-ai născut și te vei naște în mai toate popoarele, rasele, etniile! O astfel de atitudine de ură îndreptată spre semenii tăi îți va naște o karmă, pentru viața următoare, care te va plasa chiar în rândul acelora pe care i-ai blamat, persiflat, înjurat, tocmai pentru a-i înțelege și a trăi, pe propria-ți piele, problemele pe care le au, probleme datorate etniei, neamului din care fac parte și abuzurilor la care au fost supuși de-a lungul istoriei. Dacă acum îi urăști pe ei, pentru că asta ți-e firea, atunci o să îi urăști pe ceilalți, adică pe cei din ale căror rânduri faci acum parte. Asta se întâmplă și acum cu cei care din ură își omoară confrații doar pentru că sunt de o altă religie. Dar, ce spun eu? Nu toată istoria este presărate cu astfel de evenimente, războaie... duse în numele lui Dumnezeu? Nu crezi că ar fi mai bine să înveți să fii mai înțelegător cu durerea celor din jurul tău? Nu-ți cer, încă, să-i iubești, îți cer doar să-ți temperezi ura și asta, spre binele tău, crede-mă! Ce mândri se simt mai toți de neamul în care i-a adus destinul! Români, italieni, francezi, englezi, evrei și toți ceilalți. Ca ei nu mai este nimeni. Ca bănățeanul nostru... El e fruncea (fruncea mândriei prostești!! ). Dacă fiecare viață te-a dus sau te va duce în sânul altui popor, al altei rase, al altei etnii... atunci, ce ne rămâne în comun? Care este singurul element care ne mai unește ca... „fii” ai aceleiași individualități peregrinând printre semenii noștri? O viață aici, alta acolo, alta dincolo. Ce poate să rămână?... Faptul că suntem oameni! Nu există român, turc, tătar, rus, evreu, arab, creștin, musulman, hindus... Nu există decât oameni și omenia din fiecare. Să dăm dovadă, deci, că suntem oameni! Chiar dacă nu ne stă în putere să ajutăm... măcar să nu ne comportăm de asemenea natură încât să tulburăm lucrurile mai mult decât este cazul.

Spun mereu că, în viață, nimic nu este întâmplător, că lucrurile, adică evenimentele trebuie să se întâmple, că manifestarea creației este determinată de Creația în sine care, deja s-a produs. Am să încerc să justific, într-un fel, într-un fel antorposofic evenimentele pe care le trăim. O să spun, poate, multe lucruri care o să ți se pară ca străine fiind de eveniment dar, dacă o voi face, este pentru a se putea ajunge la o înțelegere de ansamblu. Numai privind evoluția în mărețul și înțeleptul ei parcurs, putem înțelege și accepta faptele. O iau cam de departe, nu? Sper că te-ai obișnuit! Și, fac asta, acum, pentru a se înțelege că, legătura dintre cele două rase, semită și ariană, cu marile ei contradicții care au născut și vor naște, în continuare, stări conflictuale, chiar grave, este de o importanță covârșitoare în „economia” evoluție umane; cele două rase urmând a se contopi, iar din confluența lor v-a lua naștere rasa umană care va moșteni Pământul. Rasa... „semariană”, cum o numesc eu. Deși, acest proces a pornit încă cu mult timp înainte, se pare că lucrurile au început să se precipite. De o fi să trăim noi sau voi sau împreună evenimente majore în această direcție, nu este decât un privilegiu. Privilegiul de a ne suprapune karma individuală cu măreția karmei omenirii, de a contribui, sub o formă sau alta, la derularea și împlinirea ei. Evoluția nu înseamnă monotonie și nici... o vacanță de cinci stele, ci o viață în care „totul este inclus”; alături de bucurii și realizări vom găsi, poate, mai mult sacrificiu și suferință care, în final, se vor constitui în adevăratele realizări ale vieții pe care am parcurs-o. Știu că nu sună bine! Pe tot parcursul acestor evenimente și al vieții, în general, contează foarte mult cum ne vom poziționa față de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Asemenea evenimente majore sunt un mare prilej, pentru fiecare, de a separa binele și răul care zace în el, de a ne cunoaște pe noi înșine. Egoism sau altruism? Este o întrebare la care va da răspuns caracterul fiecăruia.
Pentru a naște omul viitorului, Dumnezeu a avut nevoie de noi toți, așa cum suntem acuma, fiecare cu calitățile și defectele lui. Deci... jucați-vă fiecare rolul! Încerc și eu să fac același lucru. Dar, nu uitați, zarurile au fost deja aruncate! Există un câștigător, un singur câștigător!. El este... Omul, Omul scris, însă, cu majusculă. El ar trebui să se afle în fiecare dintre noi. Trebuie doar să-l „hrănim” pentru a-l impune, pentru a-l scoate la iveală, iar hrana lui nu este în niciun caz ura. Doamne, ajută! Inshallah!
Posteaza comentariu