DESPRE MOARTE

Autor : Octav
Octav
2.046 Vizualizari
Să bârfim despre moarte, spui! Cu ea de față... sau cum? O putem vorbi și în absență, nu am nimic împotrivă, pentru că îmi este chiar simpatică! Nu aș avea ceva rău de spus despre ea. Așa că...
Ca entitate, este o ființă ahrimanică. Unul din rolurile acordate acestora este de a distruge formele materiale sau mai bine spus formele minerale, corpul mineral, în cazul omului, care au devenit caduce. Entitatea care vine la căpătâiul muribundului, îmbrăcată în negru și cu coasa pe umăr, așa cum o știm cu toții, chiar există. Doar că nu îi vei zări fața. Ea, de fapt, conduce sufletul spre lumea elementelor, spre locul în care își va revedea în imagini, viața de care tocmai s-a despărțit. Tot arsenalul apariției sale, însă, este creat de mintea noastră. Așa ne-o închipuim, așa ni se înfățișează!
Tehnic, vorbind, ceea ce omul înțelege prin moarte, se produce în momentul în care legăturile dintre copul eteric și cel material se desfac. Numai că, omul nu înțelege bine. Moartea, în felul în care o concepe el, nu există. Problema care îi denaturează înțelegerea corectă este legată de continuitatea sau mai bine spus de discontinuitatea conștienței într-un ciclu viață încarnată, existență descarnată și, faptul că omul se identifică cu corporalitatea lui, eroare ușor de înțeles având în vedere că el ajunge la conștiență de sine, în viață încarnată, tocmai prin ea, folosindu-se de simțuri.
Fractura în conștiență nu se produce la așa-zisa moarte, ci la naștere.
După „moarte”, are loc o trecere continuă, progresivă de la conștiența eului sufletesc la cea a eului spiritual, din viața tocmai încheiată. Defunctul uită cine a fost aproape în totalitate dar, cu personalitatea lui din viață el se va mai întâlni, doar că ea devine pentru el, pe parcursul acestui transfer, ca ceva care nu-i mai aparține, ca fiind altcineva decât el. Și asta este foarte normal pentru că el este acum eul spiritual al vieții care tocmai s-a încheiat, nu falsa mască creată în viață cu concursul corpului astral. Ceea ce îl va lega, în continuare, pentru o perioadă, de viața lui pământească, vor fi sentimentele; simpatia și antipatia.
Cu conștiența eului spiritual el va călători până înaintea nașterii. Din acest moment, conștienta lui se va întuneca, va parcurge o perioadă de inconștiență care se va sfârși odată cu nașterea. Dar, după naștere, conștiența lui nu va mai fi cea a Eului spiritual. Conștiența Eului îi va fi mascată de corpul astral, pătruns de influențele luciferice. Până la vârsta de trei ani copilul nu are conștiență de sine și oricum la această vârstă ea este foarte slabă. Conștiența eului sufletesc se construiește prin „cunoaștere” pe tot cuprinsul vieții. Sensul dat noțiunii de cunoaștere aici este foarte larg. Orice banală percepție care a fost însoțită de actul gândirii intrând în această categorie. Din acest motiv amintirile omului încep cam odată cu vârsta de trei ani, pentru că abia de atunci copilul începe, cât de cât să gândească.
Ca să te conving mai bine de faptul că pierderea corpului material nu înseamnă moarte, în sensul dat de om termenului, am să-ți spun ce ți-am mai spus de fapt. Același lucru se întâmplă și cu corpul eteric. El se desface de corpul astral, după ce defunctul și-a revăzut viața. Același lucru se întâmplă apoi și cu corpul astral după perioada purgatoriului când acesta se desprinde de eul spiritual, eu care începe a se forma în purgatoriu, din contraponderea spirituală a faptelor lui din viață, adică din ceea ce i-a făcut el să simtă pe cei afectați de faptele sale. Am vorbit despre succesiunea eurilor în alte postări! Deci, omul ar trebui să moară de trei ori, nu? În realitate el nu moare niciodată. Mor, putem spune, doar corpurile fizic, eteric, și astra,. Dar omul nu este corporalitatea sa! Nu este nici măcar conștiența de sine pe care o avem în viață. Omul este Eul său spiritual care este nemuritor, cel responsabil de manifestările repetate. Prin moartea corpului fizic se încheie doar una din multele manifestări ale acestuia în lumea fizică.
Noua formă de conștiență pe care omul o adoptă după naștere nu-i mai permite să-și aducă aminte de viața dinainte de naștere. Toată viața lui anterioară este înmagazinată în corporalitate sub aspectele de care am tot vorbit. Conștiența lui este un fel de tabula rasa care urmează a fi inscripționată prin cunoașterea la care va ajunge noua entitate creată. Dar, el nu va mai ști nici că va exista după așa-zisa moarte a cărei imagine, implacabil se va ține după el.
Dacă nu ar fi existat influența luciferică asupra corpului astral, conștiența nu și-ar fi pierdut cursivitatea. Amintirea existenței dinaintea nașterii nu ar fi dispărut. Dar, omul nu ar mai fi arătat cum arată acum. Unitatea lui ar fi fost alta. Legătura sufletului cu corporalitatea ar fi fost mult mai slabă. Sufletul ar fi planat cumva deasupra acestuia. Și altele, și altele de care am tot vorbit! Nu ar mai fi existat nici bolile... dar, nu ar fi existat nici libertatea.
Nici moartea corpului fizic nu a existat până să se producă influența luciferică. Și ea și bolile sunt rezultatul ei. Și, toate, sunt mai mult decât benefice pentru evoluția noastră. În timpul vieții, omul acumulează experiența corespunzătoare activității „prestate”, experiență care se concretizează în contraponderea spirituală, după moarte. Am mai vorbit de ea. Dar aceste fapte sunt fecundate abia după trecerea în lumea de dincolo, trecere care nu se poate face decât prin separarea de corporalitate. Adu-ți aminte sau recitește postarea cu ritualul zeului Attis. Abia în condițiile alea ar fi putut să apară adevărata moarte, moartea sufletului, care nici ea nu este, de fapt, decât „moartea” unei singure manifestări a Eului spiritual.
Evoluția va rezolva și problema morții corpului fizic. Dar, nu pentru toți! Doar pentru absolvenți. Doamne, ajută!
Posteaza comentariu
Sponsori