EVOLUȚIA PRIN COMPROMIS (II)

Autor : Octav
Octav
679 Vizualizari
Dacă te uiți în jurul tău, ce vezi? Vezi cele trei regnuri inferioare omului! Dacă mai ai și câteva noțiuni referitoare la subiect, în sensul că, privite structural cele patru regnuri (incluzându-l și pe cel uman) prezintă o continuitate logică în structura de bază, o să-ți vină repede ideea că evoluția este un proces continuu care pornește odată cu regnul mineral ca să „triumfe” în cel uman. Și, atunci, de ce nu ar fi valabilă teoria lui Darwin? Maimuța este și ea, pe undeva, între. Logic, nu? Dacă mineralul, din punct de vedere al conștienței, este o stare de transă, dacă vegetalul este un mineral căruia i s-a adăugat un corp eteric (sau al vieții, cum i se mai spune), ansamblul posedând o conștiență de somn fără vise, iar dacă animalul are în plus față de vegetal un corp al senzației, conștiența fiindu-i cumva echivalentă cu cea de somn cu vise, este normal să crezi că omul, căruia i s-a adăugat Eul, ca ceva în plus față de mamifer, este rodul acestei evoluții care apare ca firească, logică. În realitate, problema este exact pe dos. Superiorul nu provine din inferior, prin evoluția acestuia, ci inferiorul din superior. Insinuez că, în fiecare etapă evolutivă, la vremea respectivă a existat o formă intermediară din care s-a ridicat ceva, prin adăugarea unui element în plus, fapt care nu s-a datorat, însă, unui proces evolutiv „gen Darwin”, ci prin adăugarea unui element de altă natură, superior celui existent, iar această adăugare a devenit posibilă tocmai datorită elementului „negativ” care s-a desprins din el, intrând într-o stare inferioară. Mai pe înțeles: Materia fizică este stăpânită de forțe de coeziune. Pentru ca să apară planta, adică vegetalul, a fost nevoie de adăugarea unui corp al vieții, un „corp de forțe” care l-au făcut să ia forma pe care acest corp eteric, al vieții i-o impunea prin liniile sale de forță. Ceva de genul piliturii de fier care lua forma liniilor de câmp magnetic. Pentru ca acest lucru să se poată produce, forțele eterice trebuiau să învingă forțele de coeziune, proprii materiei fizice. În altă ordine de idei, spuneam că totul nu este decât spirit sub o formă sau alta de condensare. Stare la care se ajunge prin procesul de involuție sau, altfel spus, prin procesul evolutiv care lasă în urmă ceea ce nu a putut ține pasul cu el. Evoluția este însoțită în permanență de un proces involutiv, scopul existenței fiind însă evoluția. Involuția nefiind decât o consecință a ei, deci. Un val evolutiv, așa cum este și cel uman, va fi structurat întotdeauna pe trei trepte. În următoarele faze evolutive ceea ce numim acum regn mineral va deveni prima linie a unui viitor val evolutiv. Valul uman va conține, pentru început, regnul uman, cel animal și cel vegetal, urmând ca el să devină, cu „timpul”
un regn uman format din trei trepte evolutive formate din trei regnuri umane. Privește structura ierarhiilor superioare! Vei vedea trei mari valuri evolutive structurate pe trei trepte: Îngeri, Arhangheli, Arhai, apoi, Exusiai, Dinamis, Kiriotetes, ca în final, pe cea mai evoluată treaptă, Tronurile, Heruvimii și Serafimii. Iar, apoi, ce urmează? Ieșim din spiritual ca să trecem în Divin. Și peste ce dăm acolo? Nu tot peste trei trepte? Ți-am dat exemplele astea folosind „graiul”...creștin. Dar, același lucru vei descoperii și în religiile hinduse. De iudaism, cel care neagă trinitatea, nu-ți mai spun. Ce vrei mai clar decât arborele Sefirotic din Cabală.
Deci, sub nicio formă nu se poate spune că superiorul de azi s-a ridicat din inferiorul care îl însoțește în existență. Întotdeauna a existat o verigă lipsă. Abia această verigă este strămoșul comun. Evoluția nu este un proces continuu, dacă o privești în detaliu. Adevăratul salt calitativ nu se produce în manifestare, ci în pauza dintre manifestări, dar în baza acumulărilor din manifestare. Acolo, ființa nu mai este aceeași cu cea din manifestare. Este și cazul omului după moarte.
Ar trebui să-ți amintesc principul care stă la baza evoluției, în general. Evoluția se aseamănă cu un proces de segregare, de separare. Ceea ce se separă în cazul ei este binele de rău, spus așa, la modul reprezentativ, pentru că mai sus nu se poate vorbi de rău așa cum îl înțelegem și ne lovim noi de el. Pentru ca... ceva să se ridice, din punct de vedere spiritual, altceva trebuie să cadă. Ceea ce odată erau părți integrante în aceeași entitate, prin separare devin două entități diferite. Ceea ce spuneam mai sus că ar fi veriga lipsă este chiar starea comună celor două, care dispare. Poți gândi fenomenul și ca unul simultan de evoluție și involuție, cum spuneam mai sus. Un fel de androgin amoral care dispare, lăsând în urmă un urmaș moral și altul imoral (cazul omului). Te rog să nu le iei ca atare; încerc doar să creez imagini care să te conducă la înțelegerea de care vorbeam. Încercând să pătrunzi acest principiu vei realiza că el este cel care duce la întregul proces de manifestare care are la bază trihotomia. Revin la exemplul cu androginul. Separarea determină apariția a două entități, una care s-a ridicat și alta care a căzut. Nu mă pot abține să nu iau ca exemplu androginul din mistica iudaică cu riscul de a o lungi iar. Dar, merită; imaginea creată este superbă! Acel... „dupartzufin” care tradus înseamnă „două fețe”, poziționate spate în spate. Este vorba de binele și răul care se manifestă în aceeași entitate, de starea conflictuală pe care ele o nasc, unite fiind, în aceeași „persoană”, stare care în final duce la separarea în două entități diferite. Din acest moment cele două își schimbă poziția. Cel care s-a ridicat se întoarce cu fața spre cel căzut întinzându-i o mână. Binele și răul, odată despărțite, se așază „față în fața” și asta nu în vederea unei noi confruntări, ci în ideea unei ajutorări în scopul ca cel ridicat, prin mâna întinsă, să-l tragă după el și pe cel căzut.
Acest proces determină apariția celei de a treia entități, compromisul dintre bine și rău, născut din ambele, cu menirea de a concilia cele două poziții și rod al luptei de transformare a răului în bine. Exemplul cel mai la îndemână, este sufletul uman care apare ca urmare a raportului activ dintre Eul spiritual și corporalitate. În felul ăsta dihotomia naște trihotomia.
Singurul câmp de luptă dintre rău și bine, în cazul omului, este cel sufletesc, adică tocmai elementul care se naște în fiecare viața pentru a „media” între spiritual și sufletesc. Conflictele pe care le vezi „în stradă”, nu sunt decât transpunerea în exterior, într-o lume inferioară, a ceea ce se petrece în interior, în suflet. Fă să dispară ispitele sufletești ale fiecăruia sau, mai bine spus, dă omului puterea de a rezista în fața lor, armonizează viață sufletească a fiecăruia și vei vedea în jurul tău numai pace, armonie și bunăstare! Ai mai putea înțelege ceva de aici! Faptul că motorul evoluției este, până la urmă, compromisul. Sufletul este în cazul omului compromisul dintre spiritul său și trupul său. Vorbind la modul general, trihotomia este compromisul prin care dualitatea, născând trihotomia se poate reîntoarce la unitate.
Mă întreba cineva, odată, cam ce fac entitățile astea, superioare nouă, acolo la ele acasă. Cu ce se ocupă?... Nu există nimic în afara contextului evoluționist. Propria lor evoluție este marcată de această activitate. Ele nu fac decât să pun în operă proiectele divine referitoare la creația, funcționarea, administrarea și, în cele din urmă, distrugerea lumilor manifestate, ajunse la faza de perimare, proiecte care nu au drept scop decât evoluția.
Dacă noi avem impresia că activitățile noastre omenești sunt, cumva, rupte de contextul universal, ne înșelăm! Tot ceea ce facem este legat de propria noastră evoluție și de cea a regnurilor inferioare nouă. Dacă alții ne pun nouă piedici, pentru ca evoluția noastră să capete... „ștaif”, de ce nu am face-o și noi cu cei inferiori nouă?... Mai ales că... „au și gust bun”! În felul ăsta, mulți dintre noi vor trece în rândul lucifericilor. Luciferic nu înseamnă, neapărat, a fi rău, dar nici fruntea evoluției nu este. Doamne, ajută!
Posteaza comentariu