CEEA CE ÎNCHIZI PE PĂMÂNT...

Ideea, pe cât de cunoscută, tot pe atât de ignorată sună cam așa: ce ai închis pe Pământ este închis și în Ceruri, ce ai deschis pe Pământ este deschis și în Ceruri. Altfel spus, nu poți face nimic dincolo dacă nu te-ai preocupat de problema în cauză încă din viață.
Tema, foarte cuprinzătoare de altfel, privește și relațiile dintre oameni. A-ți cere iertare și a obține iertarea de la cei cu care nu ai fost în relații prea bune sau de la cei față de care știi că ai greșit, intră tot aici. Ține tot de legea cauzalității. Spuneam că ideea este cunoscută dor că adevăratele ei efecte sunt trecute cu vederea. Și nu sunt deloc de neglijat, având în vedere că afectează felul în care vom traversa existența de după moarte, existență de care depinde, apoi, următoarea viață.
Spuneam că, după moarte, sufletul parcurge astrele sistemului de evoluție în ceea ce numeam periplul excarnării. El părăsește zona pământeană, prin abandonarea corpului fizic, intră apoi în zona sublunară în care își abandonează corpul eteric (detalii găsești în alte postări), urmează apoi zona lunară în care sufletul parcurge ceea ce se numește purgatoriu, care, ca durată, spuneam că ar reprezenta o treime din viață și anume o perioadă aproximativ egală cu timpul pe care omul îl doarme. De ce timpul care este petrecut în somn? Pentru că în somn, în fiecare noapte suntem judecați de către Eul nostru spiritual, al vieții trecute, pentru faptele de peste zi. La finele acestei perioade, entitatea umană își abandonează și corpul astral sau mai bine spus corpul senzației și ceea ce, din sufletul senzație nu va fi conform cu noua lume în care sufletul trebuie dă pășească (adică, ceea ce nu se poate spiritualiza din el sau, altfel spus, partea din el care a fost atașată de lumea fizică). Din copul eteric și cel astral, la care omul a renunțat, rămâne o esență spiritualizată care îl va însoți în restul drumului până la viitoarea încarnare, pentru ca apoi să intre în constituția noii corporalități. Până la completa excarnare omul mai are de parcurs încă șase astre. Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter și Saturn. Primele trei ar constitui zona sufletească în care, ceea ce a mai rămas din sufletul descarnat, mai posedă încă urme a ceea ce a fost periplul său prin lumea fizică, iar următoarele trei adevărata zonă spirituală. Ar urma apoi zona stelelor fixe. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, sufletul, complet spiritualizată, fără a mai păstra vreo urmă a încarnării din care a provenit, parcurge acum ceea ce este cunoscut ca cercul zodiacal. Spuneam, nu mai știu pe unde că, un sistem evolutiv, cum este și al nostru, după ce își încheie treaba, adică evoluția, devine ceea ce se numește sistem zodiacal, generator al unui nou sistem cu scop evolutiv. Când entitatea umană a intrat în cercul zodiacal, adică în sistemul stelelor fixe, ceea ce a mai rămas din el este o esență spirituală aptă să fie absorbită de Eul său superior, deci, să zicem, de aceeași calitate cu el. Aș mai face aici o paranteză pentru a spune că acest nivel, constituie, se pare, Nirvana hindușilor și Absolutul celor de la MISA. Până aici pot ajunge cei care se preocupă în viață de sinele propriu, nu în sens de egoism ci, în acela de transcendere a personalității. Este nivelul primei ierarhii spirituale, cel al Tronurilor, Heruvimilor și Serafimilor pentru că ele sunt cele care formează zodiacul. Trinitatea încă nu apare, este mai sus! Cred că am o postare cu mai multe detalii. Caut-o!
După sistemul stelelor fixe urmează drumul înapoi, prin aceiași aștri, drum numit al încarnării.
Acum, că ți-am descris în mare drumul, să dăm câteva detalii legate de el și de subiect.
Fiecare astru din sistemul evolutiv își are caracteristicile lui spirituale legate de ceea ce noi, aici pe Pământ, putem numi, inteligență, morală, iubire, atitudine față de un cult religios, atitudinea față de lumea spirituală și cea materială și altele. Dacă în viața încarnată, omul nu a avut trăiri sufletești sau preocupări legate de natura spirituală a planetei pe care urmează să o parcurgă după moarte, conștiența lui, pe tot parcursul traversării astrului în cauză, va fi diminuată până la a nu exista, traversarea făcându-se într-o stare de somnolență. Altfel spus, neexistând nicio urmă de afinitate între ceea ce omul a „construit”, în el, în viața încarnată și natura existențială a astrului parcurs, cele două entități, planeta și sufletul în cauză, se vor ignora. Mulți, poate vor spune că na... ce e rău în a mai trage un pui de somn! În cazul ăsta este chiar foarte rău! Când o să ajungi, așa, pe la tinerețe, în viața următoare și vei constata cu ciudă că de... „natura” nu prea a fost darnică cu tine, în sensul că nu te prea ajută memoria, că logica îți cam dă rateuri sau nu o prea înțelegi, că ai o „moacă” de nu-ți vine sa te mai uiți prin oglindă... (am pus puncte pentru că mi-a venit în gând bancul cu piticul, care ar fi excepția și m-a luat râsul), că morala... ce rost mai are și asta pentru că vei considera că modul în care le judeci tu, pe toate, este foarte corect chiar dacă îți vine să-i calci pe toți în picioare doar pentru faptul că sunt de altă nație, cultură, religie, culoare... sau, pur și simplul, doar pentru că au altă părere. De ce se vor întâmpla toate astea? Pentru că, pe fiecare dintre astrele parcurse se află entități, superioare nouă, din panoplia ierarhiilor, care îți vor inspira esența spiritualității lor legată de tot felul de calități pe care tu le-ai putea avea în viitoarea viață. Dar, asta se poate întâmpla doar dacă tu ești conștient. Pentru că, doar conștient fiind poți intra în contact cu ele; numai în stare de conștiență le poți accepta „darul”. Cele primite de tine, prin parcurgerea în ascensiune a fiecărei planete, le vei lua cu tine la următoare trecere, de data asta când vei parcurge traseul invers, spre încarnare, urmând ca ele să fie „zidite” în viitoarea ta corporalitate drept impulsuri, caracter, temperament, aptitudini, morfologie (adică formă fizică) și altele. Privindu-te, în momentul ăsta, oare... hm, nu te întrebi cam pe unde ai tras chiulul!?... Și puterea de a fi obiectiv cu tine însuți este, desigur, o lecție pe care o primești în vreunul din astrele de care vorbeam! Dacă ai norocul să ai această putere, atunci gândește-te la ce mai poți repara... pentru viața viitoare, desigur!
Știi... când abordez un subiect, mă tot gândesc la eventuale replici! Acum, gândesc că... tu gândești la cei care au de toate. Sunt frumoși, inteligenți, descurcăreți, ajungând să „aibă” dar... cu morala stau mai prost. Și, când spun că stau mai prost cu morala, nu mă gândesc la... a traversa strada pe unde îți vine. Deci... parcă te aud exclamând: „băi frate... dar ăștia... ăștia pe ce planetă or fi fost așa de treji!! Să-mi spună și mie!! ” A mai urmat ceva dar... am cenzurat!
Ăștia, la care te referi, intră... am mai spus-o și referitor la alte probleme, intră, ziceam, în altă ordine. Și asta pentru că, după o viață de „umbră”, datorată „somnului tău prelungit” și pe lumea cealaltă, la următoare trecere a pragului morții, ești foarte ușor de racolat de către entități luciferice sau ahrimanice, îmbiat fiind cu o viitoare viață în care să le ai pe toate dar, cu vederi eronate sau chiar nule referitoare la religii, morală, lumile spirituale, compasiunea și iubirea pentru aproapele tău...
Cum vor face aceste entități să poți căpăta ceea ce nu meriți, într-o viața viitoare? Nu este prea greu pentru ele, deoarece au darul de a-ți lumina existența după moarte, de a-ți trezi conștiența, astfel încât să poți intra în contact cu entitățile care dăruiesc. Deci, tot un fel de „dar”, doar că... i se mai poate spune și... darul otrăvit! De ce otrăvit? Pentru că nu este dezinteresat. Denumirea de „luciferic”, adică... purtător de lumină, chiar are legătură cu ce spuneam mai sus.
Mi se pare... sau s-a făcut liniște? Hm, înseamnă că nu mai există replici! Am să profit... Dacă îți mai vine ceva în cap... ulterior, știi unde să lași ideea!
Problema cu... relațiile dintre oameni, pe care am pomenit-o în introducere ar fi următoarea. Dincolo, după parcurgerea purgatoriului, defunctul va avea posibilitatea să se revadă cu cei pe care aici, în viața încarnată i-a avut în jur dar, doar dacă s-a despărțit de ei în relații acceptabile, să zicem. În caz contrar, în cazul în care relația a fost marcată de resentimente care nu au fost revocate, adică trecute cu vederea printr-un act de voință, aceste întâlniri nu mai sunt posibile. Obiceiul de a cere iertare în momentul când „una din părți” este pe pragul morții și, acordare ei reciprocă, nu este deloc un gest gratuit, fără importanță. Gândește-te că dincolo, după ce sufletul a fost spiritualizat, neînțelegerile din viață chiar că nu mai contează! Relațiile dintre suflete se vor baza pe ceea ce aici a fost... să-i zic, într-un termen mai larg, simpatie. Dar, dacă întreruperea relației, aici pe Pământ, s-a făcut pe picior „de război”, dincolo nu va mai exista nici posibilitatea unei întâlniri, nici cea de a repara ceva. Chiar dacă părțile vor fi, cumva, una lângă alta, ele nu se vor putea sesiza. Nu va exista afinitatea spirituală care să le pună în legătură. Ar fi păcat, nu?... mai ales că, situația asta se poate întâmpla între persoane care, altfel, au fost în relații foarte strânse.
Să ne mai gândim, atunci, un pic mai mult la... Doamne, ajută!