REFERITOR LA ISPITĂ

Autor : Octav
Octav
103 Vizualizari
Ispita este una din consecințele influenței luciferice de care vorbeam în postările anterioare. Ca urmare, ea apare în noi, nefiind ceva care ar acționa asupra noastră de undeva din exterior. Nu „obiectul” care ne tentează este ispita, ci tentația în sine! Ispita este abia dorința de a avea, de a poseda „obiectul” percepției și nu „obiectul” în cauză. Că așa este, o dovedește faptul că, același „obiect” pentru unii poate deveni generator de ispită, prin a fi dorit, să zicem, iar pentru alții nu... și asta funcție de ce se află acolo, în fiecare dintre noi drept trăsături caracterologice. Termenul nu are legătură, aici, cu noțiunea de caracter, ci cu multitudinea elementelor care... ne caracterizează, caracterul intrând, la rândul lui, în această mulțime. Nu sticla plină cu alcool este ispita în sine, ci abia dorința, patima care se naște în unii pentru a o consuma. Lupta cu ispita nu implică spargerea sticlei, ci înfrânarea dorinței. În fapt, lupta cu noi înșine este importantă! Ea ne ridică! Din motivul ăsta spuneam că soluția nu stă în înlăturarea ispitei, ci în întărirea eului pentru a-i rezista. Asta este diferența între: „și nu ne duce pe noi în ispită” și... „și nu ne lăsa pe noi să cădem în ispită”. A te lupta cu motivul care generează ispita și nu cu ispita din sufletul tău ar genera ceva echivalent cu jihadul islamic prost înțeles de către islamism. Și acolo, și acolo, problema ține de subiectivitate, nu de ce se întâmplă în exterior.
Ispita acceptată de către eu, în sensul că acesta dă frâu liber voinței pentru a o satisface, naște răul, mai spuneam. Dar cum cuantificăm acest rău? Pentru a înțelege măsura acestuia, ar trebuie să vorbim de efectele produse asupra celor din jur. Spuneam, pe undeva, că adevăratul nostru eu dintr-o viață, apare drept conștiență de sine spirituală după traversarea purgatoriului, fiind reprezentat de contraponderea spirituală a faptelor noastre, adică, mai pe șleau, el este dat de efectele produse de faptele noastre asupra a tot ce ne-a înconjurat în viață. Dacă la pierderea corpului eteric ne revedem faptele prin prisma intențiilor care au stat la baza lor, în purgatoriu ne apar efectele produse de ele asupra celorlalți. Tocmai aceste efecte ne dau măsura răului pe care l-am produs. Dar, nu căuta răul și în suferința care ți-a fost cauzată ție de alții, ci doar în suferința pe care ai produs-o tu altora! Adu-ți aminte de ce spunea sfântul Augustin referitor la dușmani... adu-ți aminte de rolul atribuit karmei în evoluția noastră spirituală de-a lungul manifestărilor noastre. Toate „calculele” trebuie făcute doar la nivel de individ, de suflet, atunci când vorbim de rău și bine. Răul care intră la socoteală, în evoluția mea, este doar acela pe care îl fac eu... eu altora; acela care mi se face mie nu este decât binele care stă la baza evoluției mele pentru faptul că îmi șterge karma negativă moștenită din alte vieți. Răul care mi se face este rău doar pentru cel care mi l-a făcut. Doar el se încarcă cu consecințele lui. Tot în răul pe care eu l-aș face altora intră însă și răul pe care eu, ca suflet, îl manifest față de corporalitatea mea. Mă refer în primul rând la actul sinuciderii. Am discutat mult despre aspectul ăsta, nu mai revin. Hm!... Cum spuneam, ispita ține se subiect, nu de obiect! Doamne, ajută!
Posteaza comentariu
Sponsori