Scrisoare mamei

Autor : Iudita Ecaterina
Iudita Ecaterina
101 Vizualizari
Lasă mamă, nu te îngrijora de sufletul meu, uite, l-am
proptit de ochiul tău, dar vezi, să nu care cumva să-l
închizi că atunci sufletul meu va cădea şi se va sparge.
Mamă, oare sufletele sparte se mai pot lipi?
Sărut mâna ta mamă, cea albă de făină, cu care frământai
aluatul ce dospeşte în mine, pe mine nu m-ai învăţat să fac
pâine de oameni, mereu spuneai că, cea mai bună pâine
e în mine şi din mine să mă hrănesc când mi-o fi foame.
Ţi-aş cere mamă să-mi mai dai un măr din podul casei,
îţi aminteşti? , merele acelea ce le ţineai în fân. Doamne, ce
bine miroseau.... să ştii, de la acel miros mi se trage
dragostea de iarbă, căci eu iubesc iarba, copacii, florile şi
inima pământului aşa cum te iubesc pe tine, mamă.
Ştiu, nu ţi-am spus asta niciodată, credeam că ştii....
Nici despre durerile mele nu ţi-am spus, cum mă dor
ochii când văd florile albe cum ning pământul, cum mă
doare mâna când prind fluturii şi palma mi se încreţeşte
de la plânsul lor, cum mă dor picioarele când alerg să
prind din urmă vântul şi anii toţi mă dor, mamă.
Mă doare dorul de tine şi de lumea noastră, mă doare că
nu te pot ţine în palmă, aşa cum ţineam odată fluturii.
Mamă, tu nu mi-ai spus niciodată cât de mare voi creşte,
eu credeam că voi creşte până la cer şi de acolo îţi voi
culege stele şi pe furiş voi rupe o rază din soarele acela
mare şi când norii se vor ciocnii şi vor picura, căci aşa
ştiam eu că vine ploaia, îţi voi aduce în căuşul palmelor
apă vie. Dar, eu nu am crescut până la cer, nici măcar
până la vârful nucului din grădină, nucul acela bătrân
în care eu mi-am lăsat visele. Mamă, aş vrea să-ţi dau
tot ce am, dar eu te am pe tine şi mă iartă că sunt om
şi uit de tine, uit de mine şi uit de noi. Şi iartă-mi vorba
uneori aspră şi inima de atâta iubire nespusă.
Acum, aş vrea să îmi împleteşti codiţele aşa, cum o făceai
în fiecare dimineaţă şi în toate dimineţile noastre.
Posteaza comentariu
Creatii ale aceluiasi autor
Sponsori