Voluntar

Autor : Melinda Enyedi
Melinda Enyedi
47 Vizualizari
Am descoperit soluția. Nu contează anii din viața ta, ci viața din anii tăi. Plăcerea oamenilor cu adevărat mari e să facă oamenii fericiți. Este un răspuns cam în doi peri, dar mă întreb dacă nu cumva este adevărat. Poate îmi păstrez încă speranța că într-o zi, cândva, lucrurile se vor schimba. Adevărul este că tânjesc după această dorință. Ceea ce mă întreb mereu, este, prin suprindere, dilema vieții mele: "Am putea noi, ca oameni, să devenim mai buni? ". Am putea ajuta persoanale care ne înconjoară, fără a aștepta ceva în schimb? Ne-am putea dezvolta ca societate, dar ca-ntr-o familie? Am putea ajuta comunitatea în care trăim, dar fără a urmări un câștig material? Nouă ne pasă? Dar ce se v-a-ntâmpla în urma acestor acțiuni?
Pornind de la termenul de contemporan, aș vrea să scot în evidență problema societății: suntem, ne aflăm în secolul XXI. Am putea numi această eră ca fiind una a ritmului alert, unde oamenii nu mai pun accentul pe valorile activităților care ne aduc împreună. În ciuda acestui fapt, munca caritabilă ar trebui încurajată din mai multe părți și perspective, bineînțeles aceasta având nenumărate beneficii și o influență pozitivă asupra mândriei noastre, comunității din care facem parte și care are trebui protejată necondiționat. Peste douăzeci de ani vom fi dezamăgiți din cauza lucrurilor pe care nu le-am făcut, nu din cauza celor pe care le-am făcut.
În rândurile de mai jos voi încerca să creez o prezentare a muncii caritabile, adică a voluntariatului și a nenumeroaselor efecte pozitive și avantaje pe care acesta ni le conferă, precum și felul în care noi, ca ființe, putem contribui astfel încât să dobândim o îndemânare și o supunere cât mai admirabilă în acest sens. În contextul acesta, unul dintre cele mai cunoscute avantaje ale voluntariatului este influența pe care-o produce asupra comunității. Voluntarii sunt singurele ființe de pe fața pământului care reflectă compasiune, grijă nemăsurată, răbdare și dragoste adevărată pentru națiune. După cum zicea scriitorul american Bob Hope: " Dacă nu ai nici un pic de caritate în inimă, suferi de cea mai gravă afecțiune cardiacă". Revenind la eficiența voluntariatului, acesta te conectează la lume. De asemenea, cel mai bun mod de a-ți face prieteni noi este voluntariatul: intri în contact cu oameni noi care au inițiativă, valori și spirit civic. Vreau să aduc la cunoștință o definiție a voluntariatului. Voluntariatul este activitatea de interes public desfășurată din proprie inițiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o contraprestație.





Pot fi voluntar? Da! Oricine poate să devină voluntar și să aducă astfel o contribuție, cât de unică, lumii care ne-nconjoară. Important este să-ți dorești acest lucru, dar mai important este să crezi în tine și în idealurile tale; în propriile tale puteri și dorințe de a salva câtuși de puțin comunitatea din care cu toții facem parte. De ce? Pentru că ne pasă! Mie îmi pasă și sunt convinsă că și altora. În legătură cu asta... prefer să-mi pierd speranța, decât să-mi pierd timpul sperând. Timpul este și el un factor important și care trebuie prețuit. Tot ce e pierdut e pierdut definitiv când e vorba de timp. Pentru că ne pasă și credem în voluntariat ne vom dezvolta într-un ritm alert și vom prinde aripi spre a zbura și a face acea tranziție spre o nouă viață, mai bună. Poate vă-ntrebați ce motive am avea pentru a deveni voluntari. Ei bine, sunt nenumărate: câștigarea experienței în vederea obținerii unui job mai bun, a nu pierde vremea acasă, pentru a-ți face noi cunoștințe, pentru a-nvăța lucruri noi și a-ți forma deprinderi utile, pentru a-ți asuma o responsabilitate și nu în ultimul rând pentru propria noastră dezvoltare interioară și pentru acele sentimente minunate și profunde pe care le vom avea, pentru a ne simți utili.
Se spune că, atunci când dăruiești, descoperi secretele fericirii. În ultima perioadă dezvoltarea societății civile și implicit dezvoltarea segmentului voluntariatului a-nceput să prindă contur și în România, voluntariatul fiind adus de organizațiile nonguvernamentale care realizează acțiuni caritabile și de ajutorarea a unor categorii de persoane. Este îmbucurător că în sfârșit am încetat să ne uităm la noi înșine și la nevoile noastre, și am început să vedem în jurul nostru o lume care are nevoie de ajutorul nostru. Credem în voluntariat de aceea există idei infinite despre cum acesta ajută comunitatea prezentă: plantarea copacilor, adunarea gunoaielor din parc, reciclarea, ajutarea copiilor din cartier la teme, repararea băncilor din parc, ajutarea persoanelor în vârstă cu plasele de cumpărături.




Dexul ne spune că voluntar înseamnă acea persoană care ia parte la o campanie umanitară din propria inițiativă sau care se oferă să facă un serviciu de bunăvoie și dezinteresat.
Eu nu cred că este vorba numai de atât. Eu cred că e vorba de timpul inimii, sacrificat din viața unei persoane pentru a aduce zâmbete și speranță pe chipul celorlalți decât noi. Un voluntar știe să ia inițiativa și își acordă din timpul său săptămânal, lunar sau anual pentru o cauză în care crede, punându-și în valoare cunoștințele și abilitățile în folosul comunității. Nu contează cât timp ai, contează cum îl folosești și în ce mod o faci. Suntem deseori egoiști și asta ne ocupă tot timpul...
Cu toate că beneficiile despre care am vorbit mai sus constituie un mare plus, ele trebuie să reprezinte cireașa de pe tort... nu tortul în sine. Pornind de la principiul conform căruia un copil bolnav de cancer este în primul rând copil, Asociația Little People are ca misiune îmbunătățirea calității vieții copiilor și tinerilor bolnavi de cancer, contribuind astfel semnificativ la creșterea ratei de supraviețuire a acestui grup vulnerabil.
Am avut odată ocazia de a observa acțiunile acestei asociații în acel scop, a aducerii de speranță-n suflet și zâmbete pe fețele copiilor diagnosticați cu cancer.
Prima mea zi ca voluntar am petrecut-o cu Ana, o fetiță de 10 ani care suferă de cancer. Înaintând în salon împreună cu voluntarii mei colegi, m-a observat. Ceea ce am văzut m-a șocat, m-a distrus. Cu doi ochi mari, limpezi și sinceri mă privea continuu. În acel moment am putut simți starea de admirație care m-a cuprins. Apropiindu-mă, i-am zâmbit Anei. Odată ce am ajuns lângă patul ei, i-am privit acțiunea. Micuța își pusese mâinile în aer acoperindu-și părul, rușinată. Nici nu pot a descrie rafala de sentimente care-a pus stăpânire asupra mea. Ce am făcut? Mi-am pus și eu mâinile pe păr schițându-i un zâmbet larg. I-am putut simți căldura. I-am putut simți jena când a realizat că ea nu are păr, dar hotărâtă, a continuat să stea cu mâinile pe cap. Deodată, am scos o carte uriașă plină cu desene colorate și modele florale captându-i atenția și făcând-o să uite de frumoasele ei imperfecțiuni. Chiar dacă a fost timidă la început, iar eu agitată fiind prima mea zi ca voluntar, ne-am atașat una de alta într-un timp foarte scurt. Pe măsură ce îi arătam peisajele curcubeice, admirația ei creștea din ce în ce mai mult, iar fața i se lumina izbitor. Am început o conversație cred eu, interesantă. Ana, i-am zis entuziasmată: Ce iubești cel mai mult, soarele sau luna? Confuză, știa că însemnătatea întrebării valora, așa că în numai trei minute mi-a răspuns: ''Ceea ce mă uimește cel mai mult în agitația asta care mă cuprinde zi de zi e soarele cu căldură lui. Mereu fiind afară sau uitându-mă pe geam parcă mă înfulecă, iar de fiecare dată când vreau să scap de el mă urmărește, îmi luminează viața, iar apoi îmi dă drumul gentil, spunându-mi că ne vom revedea mâine, să nu-mi fie frică.''
Timpul în care îmi era permis să aduc voie bună peste sufletul fetei se scurgea, iar eu eram tot mai ademenită de ceea ce voia să-mi spună. Cum să nu prețuiești ceva atât de adorabil și sublim? I-am analizat răspunsul și i-am spus că frica nu există, iar când aceasta va tinde s-apară să se gândească la splendoarea soarelui. M-a-intrebat că ce va face dacă acesta dispare. Am lăcrimat. Duioșia ei m-a dat peste cap. Mi-am băgat cartea-n ghiozdan și i-am spus Anei că să nu se teamă, pentru că luna e sora soarelui, deoarecea aceasta la rândul ei îi va aduce lumină în viață, dar bucuria va fi una specială și va arunca mii de particule cu sclipici peste ea. Credeți-mă, așa zâmbet larg nu am mai văzut în viața mea.




Împreună cu ceilalți colegi, ne-am hotărât să mai organizăm o activitate în incinta spitalului pentru copii, bineînțeles cu acordul îndrumătorului nostru. Totul a decurs într-o manieră plăcută și liniștitoare. Acest loc începe să nu le mai creeze acea repulsie inerentă. Rolul este acela de a-i educa pe acești copii, în sensul de a ști să-și păstreze sănătatea fizică și mintală. Adevărata motivație a unui voluntar adevărat este dorința de a-și duce aportul la schimbarea lumii.
După ultima activitate urma să plecăm la alt centru pentru a împărți bandane. Am fixat-o pe Ana și i-am observat ochii uriași înlăcrimați. A fost o experiență de neuitat. Ceea ce mă fascinează este rapiditatea prin care m-am atașat deși nu cred că-i voi uita minunatul zâmbet prea curând. Am strâns-o tare în brațe și i-am oferit o bandană roz. Primul meu gând au fost trandafirii, m-am gândit că-i ofer câtuși de puțin din frumusețea naturii exterioare. Timiditatea de la început s-a metamorfozat într-o temeritate adorabilă. Mi-a făcut cu mâna. Am plecat cu grupul. Spre ieșire am făcut schimb de experiențe. Ne-am îmbrățișat cu toții și-am plecat spre autobuz. Fiecare dintre noi avea acum câte-o proprie experiență. A mea va fi nemuritoare și, cu siguranță mă voi întoarce pentru a-mi vedea minunea, pe Ana, a mea.
Cu toți ne influențăm unii pe alții, dar cel care influențează cel mai mult își creează propria realitate.
Nouă ne pasă!
Posteaza comentariu
Creatii ale aceluiasi autor
Sponsori