Indienii mei...autor Mihai LEONTE

Autor : Mihai LEONTE
Mihai LEONTE
8.116 Vizualizari
INDIENII MEI!

Într-o perioadă când munca ne era controlată încă de cum ieşeai din apartament, şi până te întorceai din nou acasă nu puteai decât să vorbeşti în vreun fel codificat.
La locul de muncă atunci când începeam apelul muncitorilor, ca maistru aveam de fiecare dată un asistent, din partea partidului unic (pcr), vreun miliţian, sau cine ştie cui ii venea în minte să asiste. Nu pun la socoteală şefii direcţi care oricum erau unii mai oameni decât ceilalţi. Era un fel de birocraţie peste birocraţie. Încă de la începutul activităţii mele ca maistru învăţasem că trebuie să ai oamenii de partea ta. Şi astfel în orice relaţii foloseam foarte mult poreclele lor. Astfel îi feream de anumite riscuri de a fi sancţionaţi de cei care nu îi cunoşteau. La echipa de transport aveam marea majoritate nişte tipi mai bruneţi, ceea ce m-a făcut să-i botez,, indieni’’. Şi cum indienii au doua nume aceştia au devenit; Aripă Neagră, Marele Tuciuriu. Tăciunele Alb, astfel încât la rândul lor mă porecliseră pe mine; Vulturul Pleşuv, fiindca aveam un început de chelie.
Unii aveau porecle din localităţile de unde veneau sau chiar de prin alte locuri de muncă. Dintre aceştia se remarca moş Koşava, un bătrânel simpatic şi mucalit în acelaşi timp. De glumele lui nu scăpa nici un şef, indiferent de rangul său. Odată fiind anunţată vizita directorului general, moş Koşava s-a gândit că nu i-ar strica şi acestuia o păcăleală de la un muncitor necalificat. A venit ziua respectivă şi echipa care îl însoţea pe director se deplasa pe o galerie nu prea luminata si cu multe armaturi rupte. Moş Koşava vorbise cu mai mulţi mineri care lucrau acolo să le distragă atenţia la şefi în aşa fel încât directorul să meargă singur înainte. Trucul a prins, iar Koşava stătea sprijinit de un stâlp, şi când directorul s-a apropiat de el, după ce l-a salutat cu un; noroc bun, l-a rugat sa sprijine puţin stâlpul să poată aduce un lemn să-l proptească. Astfel că moş Koşava a dispărut în întunericul minei lăsându-l pe director să păzească şi să sprijine stâlpul. Între timp apar şi cei din staff-ul directorului, găsindu-l pe acesta ţinând stâlpul cu umărul. Văzând pe director sprijinit de stâlp l-au întrebat ce face acolo. Auzind despre ce este vorba şi-au dat imediat seama despre farsa pusă la cale de moşul cel glumeţ. Directorul a râs de gluma respectivă, dar împotriva glumeţului nu s-au luat măsuri de pedepsire.
Posteaza comentariu