Noră și soacră - quo vadis?

Autor : Just Me
 
813 Vizualizari
Iata-ma in plinul celui de-al treilea razboi cu soacra-mea. Pe campul de lupta- apartamentul pe care l-a primit pe vremea lui Ceausescu, muncitoare fiind la confectii, pana cand a iesit la pensie si despre care se tot bate pumnul in piept ca l-a muncit – lupta este atat de apriga incat nici macar, in rarele momente de liniste interioara, nu-mi mai pot aminti senzatia de libertate, aceea de a fi propriul tau stapan, in patratelul tau, pe care am trait-o in perioada interbelica. Da, am avut o frumoasa si destul de lunga perioada interbelica. A durat vreo 6 ani, cat am stat in apartamentul sora-mii, care a fost plecata in Anglia. Apoi a venit. A trebuit sa-mi strang catrafusele si sa plec din nou la razboi - acasa la soacra-mea. Alea iacta est!

Traditii si obiceiuri la intoarcerea de la chiosc

Soacra-mea s-a obisnuit ca, atunci cand intra in casa, fetele sa-I iasa in intampinare. Scena e aceeasi, de fiecare data. Fetele aud cum se deschide usa de la intrare si fug repede, strigand: bunicaaa! Si ea, pitigaindu-si glasul, infoindu-se ca o closca si arborand un aer de superioritate protectoare, deschide bratele si striga de mai multe ori: ei, ei, ei! Apoi fetele o cauta in sacosa: ce ne-ai adus? Si ea, din nou, intinzandu-le ca o invingatoare niste pungi cu dulciuri sau pufuleti- ia uite ce v-a adus bunica! Totul, intr-o harmalaie de nedescris! Ca sa aud si eu, fireste. Mai ales ca eu nu am niciun ban in buzunar, ca sa le pot cumpara copiilor cate ceva. Aerul de superioritate nu o paraseste deloc. Trebuie sa fac niste observatii pe aceasta tema. Superioritatea soacra-mii este una vulgara, necizelata, a parvenitului si, bineinteles, a celui fara carte. Femeia s-a nascut si a trait la tara, intr-o familie numeroasa si saraca. Nu are nici zece clase si a
muncit pana a iesit la pensie intr-o fabrica de confectii. Faptul ca regimul communist a scos-o din glodurile din sat, i-a dat un loc de munca ba s-a ales si cu un apartament in buricul targului, a fost pentru ea apogeul evolutiei. Altfel spus, in viziunea ei, un individ nu poate realiza mai mult de atat. Asa ca simte nevoia sa se umfle-n pene in fata celor care nu reusit sa faca mai mult, cum sunt eu. Prin urmare, superioritatea ei nu are cum sa fie una rasata, subtila, abia perceptibila, care sa poata fi ghicita numai din siguranta gesturilor, a mersului etc. si care sa denote doar o multumire de sine si atat, ceea ce ar fi un lucru de bun simt, nu de condamnat si de criticat, ci este o superioritate grosolana, care se manifesta violent, o superioritate care trebuie neaparat sa fie demonstrata, intentionat afisata, ca fie vazuta si simtita de cei din jur. Si ii plac atat de mult momentele cand si-o poate afisa, primind, in schimb tributul: bucuria
copiilor, cand le daruieste ceva, afectiunea lor si, cireasa de pe tort - invidia mea. Toata scena care se deruleaza cand vine soacra-mea, de cele mai multe ori ma enerveaza la culme. O consider de o falsitate si ipocrizie fara seaman, mai ales cand la mijloc, victime ale acestui teatru grotesc, sunt niste fiinte nevinovate, cu sufletul curat. Nu o acuz ca nu iubeste copiii si face asta doar de fatada. Stiu ca ii iubeste, dar totusi, nu se poate abtine sa nu-I si foloseasca numai pentru a-mi demonstra mie ceva. Ca ea are bani, ca pot fi eu cultivata-cultivatelor, ziarista- ziaristelor, daca am ramas fara serviciu si tot la ea in casa am ajuns. Clocotesc de furie si neputinta. Nu putine au fost mis cand o imitam prin camera. Fetele ieseau, iar eu imi pitigaiam glasul ca ea: ei, ei! Uneori, fac cate ceva ca sa-I stric cheful. Daca fetele nu aud usa si o aud doar eu, incep sa vorbesc tare, sa le gadil, sa dau sonorul la televizor mai tare. Ii simt dezamgirea de cum intra in casa si nu-I iese nimeni in intampinare. Dar nici ea nu se lasa. Simte. Stie. Sta cateva momente in cumpana– dincolo de usa camerei mele, pur si simplu simt cum se rostololeste spre mine, ascunsa in cele cateva clipe de
1 2 3
Posteaza comentariu
Creatii ale aceluiasi autor
Sponsori