Vinovată de nici o vină

Autor : Agafia Dragan
Agafia Dragan
152 Vizualizari
Îi simți prezența, în pat, la spatele ei. O respirație rece îi înfiora ceafa. Brațul bărbatului o cuprinse și o trase spre el. Un șarpe urca de la glezne spre coapse și apoi spre sâni. Întoarse capul, “Nu te vreau” șopti ea. Bărbatul o privea cu o umbră de zâmbet.Părea că doar buzele îl schițau, în timp ce fața își dilua conturul până când devenea un nor de ceață. Doar ochii jumătate lumină, jumătate întuneric se distingeau tot mai clar. Vedea cum se scufundă în ei ca într-o mlastină. Ar fi vrut să se desprindă, dar tălpile i se afundau tot mai mult, în timp ce brațele păreau a se lungi, transparente spre lumină. “Nu te vreau.”. Conștientiza că este doar un vis și totuși nu se putea desprinde. Ceața o încleșta și cobora în ea prin fiecare por provocându-i o stare confuză. Cineva sau ceva o trase afară. Ioana se văzu într-un amfiteatru. De o parte, toți ai ei, cei duși, de altă parte cei rămăși. Atât de puțini erau aceștia din urmă. O vină cuplită, fără nici un temei descifrabil, creștea în ea otrăvindu-i sufletul, ca apoi să se transforme într-o durere fizică. Umbre și chemări șoptite veneau din toate părțile. Femeia se trezii speriată.” Ce prostie! Un coșmar să mă sperie în așa hal! ” Totuși nu putea să-și înfrângă teama și sentimentul de vinovăție.
Încercă să adoarmă. Simți întunericul cum se lasă greu ca o marmură neagră peste ea, în ea. Deschise buzele ca și cum ar fi vrut să-l rupă cu dinții, să-l mistuie. Cu fiecare înghițitură sufocarea creștea. Rămasă cumva blocată în starea aceea dintre veghe și somn, cu ochii minții, începu să adune imagini și cuvinte fără a reuși să le stăvilească și ordoneze curgerea. Un vis avut cu ani în urmă, uitat aproape, începu să se deruleze cu atâta claritate, încât abia reușea să mențină granița dintre real și ireal. Nu credea în vise, totuși câte unul îi rămânea în memorie zile după zile, obsesiv. Să tot fi fost 3-4 de acest fel. Așa se întâmplase și cu acesta. Nu-l luase în seamă atunci.

O femeie - să fi fost femeie sau doar un trup fără trup sub faldurile negre? - o față fără chip intrase în camera, cenusie, goală.Era si nu era dormitorul lor, lipsit de orce mobilier.Speriată, încerca să o alunge cu o mătură. De ce cu o mătură, de unde aparuse mătura!? Zâmbi, “ O matură! ”. În spatele ei, el. Femeia sau ce o fi fost, își întindea brațele ca niște crengi negre, uscate, ramificate, pe lângă ea și începea să-l învăluie. S-a întoars spre el. Stătea acolo fără să încerce să se scape.” Las-o! ” l-a auzit spunând.
***
Ultimele săptămâni fuseseră un calvar. Încerca să le uite dar ele reveneau încărcate de vină parcă din ce în ce mai mult. Atâtea întrebări care începeau invariabil cu “dacă” și care se arătau mereu nemulțumite de răspuns, se zbăteau în mintea ei. Se rugase să moară. Îi așteptase sfârșitul dorindu-l mai grabnic.” Gata, nu mai este mult” își spunea în gând urmărindu-i respirația, zbaterea venei de la gât. Când revenea un alt moment de acalmie, simțea o furie împotriva a tot ce o înconjura. Ar fi lovit, ar fi spart… Cu greu își domolea pornirea, într-o rugă, ” Doamne, fă într-un fel sau altul, să nu se mai chinuie! ” Cine să nu se mai chinuie el sau ea? În zilele și nopțile de veghe epuizantă, începuse să plănuiască un viitor fără el.Ziua morții, a înmormântării, acelea refuza să le vădă, cum vor fi cum le va trece. Posibil ca în mintea ei să se fi născut nu imaginea morții lui ci a unei absențe mai îndelungate, a unui viitor fără el, limitat în timp, atât cât era necesar să-și revină din epuizare. “Am să mai arunc din “fiarele” lui, a umplut casa cu ele și nici măcar nu le mai folosește de ani buni”
Timpul
1 2 3 4 5
Posteaza comentariu
Sponsori