LA MODA

Autor : Dan Lucian Corb
Dan Lucian Corb
3.236 Vizualizari
Au fost la moda usile din lemn
Hai toata lumea sa ne facem usi,
Sculptate, lacuite, cu cate-un semn
La marii hoti sa nu fim predispusi.

Au fost la moda jaluzelele cochete
Hai toata lumea sa ne punem jaluzele,
Unii le-au prins mai bine in perete
Altii-au privit in vanturi dupa ele.

Au fost la moda balcoanele inchise
Hai toata lumea sa-nchidem balconul,
Mai sunt balcoane inca nedecise
Atentie, ne sufla-n nas ozonul!

Au fost la moda peretii sparti in bloc
Hai toata lumea spargem incaperea,
La vreun cutremur poc si poc si poc
Vom tremura zidindu-ne tacerea.

Ajuns la moda parchetul laminat
Hai toata lumea schimba linoleul,
Faianta, gresia-n bucatarie-au triumfat
Si mobila se schimba, creste leul!

Azi sunt la moda geamurile termopane
Sa nu ne intre zgomot in timpane,
Hai toata lumea cate-un termopan
Finetea sunetului costa ban.

Dan Lucian Corb 4 octombrie 2004 Alesd...VOL. CIRIPITURI
Posteaza comentariu