ÎN GARA ANILOR 2030, de Roberto Kuzmanovic

Autor : AnaOarga
AnaOarga
592 Vizualizari
— Să-mi fie cu iertare dacă vă deranjez, stimabile cetățean, îngăduiți-mi să vă adresez o întrebare.
— Nici o problemă, vă ascult.
— Mergeți la capitală?
— Da.
— Și eu tot într-acolo mă îndrept. Aveți un chibrit?
— Da.
— Sper să nu par prea insistent, aveți și o țigară?
— Desigur, dar dumneata n-ai?
— Bineînțeles că am, însă e neînceput pachetul și aș spune că nu mi-e cu îndurare să-l desfac. Nu știu dacă înțelegi matale, dar noi ăștia de la periferie stăm cam prost cu mălaiul. Abia dacă ne ajunge de țuică. Și ce faceți la București?
— În interes de serviciu. Stau câteva zile la hotel și apoi mă întorc. Dar dumneata?
— He! He! Am citit într-un ziar banal că poți face carieră ca fotomodel. Merg la agenție să-mi încerc norocul. Pot să stau cu dumneata la hotel?
— Fiți serios domnule, sunt însurat!
— Nu vă faceți griji, am trecut prin trei divorțuri.
— Carevasăzică intenționați să vă faceți fotomodel?
— Nu.
— Și atunci?
— Pentru fiică-mea.
— Câte primăveri are fiica dumitale?
— N-are.
— Nu mi-este în clar.
— Se va naște astă iarnă.
— Cum adică se va naște?
— Așa bine, e în burtă la mă-sa, dar îi croiesc viitorul de pe acum.
— Păi și dacă e băiat?
— Dacă eu spun că e fată, e fată.
— Bine, bine, dar spuneați că sunteți divorțat.
— N-am spus asta.
— Ba da!
— Ba nu! Sunt la a patra căsătorie.
— Acum înțeleg. Păi și soția dumneavoastră?
— E moartă.
— Haide, domnule, păi nu spuneai că-i însărcinată?
— Aia e amanta.
— Și ce faceți cu atâtea bagaje?
— Înăuntrul lor am alte bagaje. Trec pe la soacră-mea.
— Sunteți o ciudățenie a pământului!
— Oi fi, oi fi; măcar eu n-am întârziat să apar precum CFR-ul. Haide să urcăm, stăm în același compartiment, mai îndrugăm câte una alta ori câte cele-n mii de stele.

În tren.
— Bună ziua, biletele la control, vă rog!
— Iubit controlor, în grabă cu bagaje, ca să nu pierd trenul, mi-a spus prietenul meu că o să cumpere el de la dumneata bilet. Vă mulțumesc. Plătește el.
— Aceasta e o blasfemie; nu este adevărat!
— Taci și plătește. Câtă nesimțire. Credeam că suntem prieteni. Ce? Eu te-am întrebat de religia dumitale? Cine suntem noi să decidem ce e adevăr și ce-i minciuna?
— La următoarea stație am să vă dau jos.
— Nu vă faceți griji. Acolo intenționasem să ajung.
Textul a apărut pentru prima dată la publicația Zevzeci Pe Veci care și-a încetat activitatea.
De Roberto Kuzmanovic
Posteaza comentariu