Lingusitorul

Lingușitorul
de Florentina Laic

Pentr-o viață de huzur,
Îi pupă pe șefi în cur.
Vorbe dulci și miere multă,
Pentru șefii care-ascultă
Și minciuni fără pereche
Le șoptește la ureche.

La lucrări nu se implică,
Este prost și plin de frică,
Face orice ca să parvină.
„Doar colegii sunt de vină”,
Asta-i tot ce o să spună
Când lucrarea nu e bună.

În viziunea-i deformată,
Minciuna este o artă,
Alți colegi sunt ”proști și răi,
Parveniți și mocălăi,
Numai el muncește mult,
E deștept și este cult”…

Ipocrit și parvenit,
Visează doar la venit.
Șeful? Să nu mai vorbim…
„Plin de calități… sublim”,
Chiar dacă-i nepregătit,
„A uitat doar, n-a greșit”.

Și „yesman” îi tot șoptește
Că „nimeni nu-l depășește”.
Lingușind, îl tot flatează,
Vanitatea-i exploatează,
Se gudură și îl periază,
Prin laude epatează.

Și așa… lingușitorul
A ajuns cu „binișorul”,
În „buricul târgului,
Capătul pământului”,
Pentru-abjecții carieriști,
… mizerabili ariviști.