O IARNĂ DATĂ DRACU’, de Roberto Kuzmanovic

Autor : AnaOarga
AnaOarga
565 Vizualizari
(…) Slăbi strânsoarea, îşi luă haina şi coborî zgomotos treptele din lemn lustruit. Îşi roti privirea prin taverna încărcată de o mulţime pestriţă şi nu îşi putu ascunde mirarea. Cei trei bătrâni din noaptea precedentă erau la locul lor, părând să nu se fi mişcat de pe scaune şi ţintuindu-l, la fel ca atunci când intrase pe uşă, cu ochi iscoditori din care se împrăştiau sclipiri de diamant. Se hotărî să nu acorde importanţă unor asemenea aiureli. Puse totul pe seama curiozităţii. Cu siguranţă prin aceste locuri vedeau rar un străin, iar lucirile ciudate… veneau mai mult ca sigur din razele soarelui ce se reflectau în irişi şi…
Uşa se trânti de perete. Un vânt sinistru şuieră în încăpere provocând senzaţii îngheţate pe piele. Un ţipăt, o privire, un păr auriu în care omătul ţesuse steluţe de gheaţă… un înger înlăcrimat cu groază în glas şi moarte în ochi.
Fațada întregii încăperi a fost smulsă din senin și preț de o clipă totul păru ireal, tot ce se știa despre lumea asta, cunoscători ai celor mai cifrate secrete devin surprinși, șocați totodată despre această formă de putere distructivă, iar Hans părea depășit, dar nu-și putea dezlipi ochii de pe privirea îngrozită a Ameliei, chip nemaivăzut de nimeni, nicăieri, dar demn de ținut minte ca un tatuaj stângaci făcut de africani pe piele. Habar n-avea că în sufletul său avea să se planteze o sămânță de dragoste, dragoste despre care babele care ghiceau în cărți de Tarot – erau convinse că e doar o ficțiune, dragoste ce avea să-l supună chiar și celor mai strașnice modalități de chin pentru a se dovedi apt de acest sentiment.
O apariție înfricoșătoare: coarne de berbec, coadă de șarpe, dinți de vampir, ochi neclari, dar suficienți de prezenți pe chip încât să le înțelegem turbarea – emana sunete răsunătoare până peste munți și văi, martor stându-i vântul, urlete care păreau că sunt capabile să invoce spre lumina lipsită de intensitate și zeii din morminte, păreau ca un cutremur. Toți, și ea, și vrăjitorii, și el și-au îndreptat pupilele înspre acest demon, speriați, nepregătiți suficient pentru asta.
— Ce mama dracu’?
Hans nu putea decât să se uite perplex la arătarea grotescă desprinsă parcă din cărţi prăfuite pe care nu se străduise niciodată să le citească. Mâna i se duse pe pumnal pentru a doua oară în decurs de nicio oră, dar de data aceasta instinctul era cel corect, sau cel puţin aşa credea. Ţipătul inuman al creaturii îi lovea timpanele cu decibeli dureroşi acompaniaţi de strigătul de neputinţă al femeii ce încă părea un înger urmărit de însuşi Satan. Dintr-un gest reflex se puse înaintea ei pentru a o putea apăra în caz că demonul avea să o revendice. Îşi scoase pumnalul din teacă şi era mai mult decât pregătit de lupta inevitabilă și totodată imposibil de câştigat. Nu conta. Avea să îşi dea ultima suflare pe un altar închinat unei zeiţe blonde cu ochi întunecaţi ca noaptea. Cerul începuse să fie brăzdat de fulgere incandescente deşi era mijlocul iernii. Monstrul izvorât din tenebrele unui infern necunoscut căpăta un contur tot mai clar pe măsură ce se apropia de hanul în care deja domnea o groază mută. Femeia se apucase cu mâinile de umerii lui Hans şi acesta îi putea simţi tremurul generat de suspine pe care încerca în zadar să şi le înăbuşească. Bătrânii erau singurii care nu se ridicaseră de pe scaunele lor. Priveau ca restul mulţimii spre creatura ce avansa cu repeziciune spre ei, dar erau neclintiţi. Hangiul se ascunsese după tejgheaua de lemn, bărbaţi ce până atunci te puteai baza pe ei tremurau ca bucăţile de răcitură din farfurii, iar el, Hans, simţea apăsarea unei confruntări incorecte şi totodată cu final tragic. Groaza făpturii angelice agăţată de el îl făcea însă să rămână nemişcat, cu pumnalul pregătit de luptă, cu fiecare muşchi încordat de anticiparea a ceea ce va urma.
Cei nouă paşi care mai despărţeau demonul de han au generat o explozie de ţipete înalte şi o îmbulzeală din care oricum nu se înţelegea nimic. Hans îşi simţi inima pulsând în gât în acelaşi timp în care simţi cum străina din spatele lui îşi ţine respiraţia. Voia să închidă ochii şi o făcu pentru o fracţiune de secundă, dar când îi deschise, monstrul se zbătea captiv într-o sferă de foc ce îl pârjolea nemilos. Miros de carne arsă, de pucioasă şi cadavru se ridica odată cu fumul negru. Uitându-se în spate, putu să vadă clar cum unul dintre cei trei bătrâni se ridicase în picioare şi cu mâna stângă manevra sfera înflăcărată în timp ce ochii îi ardeau chiar mai puternic. Evident nu era lucru curat aici. Nimic omenesc, nimic logic. Făpturi evadate din iad, vrăjitori şi sfere magice. Ce mai urma? Apocalipsa? Şirul întrebărilor i-a fost întrerupt însă de un ultim strigăt al creaturii. […] Extras din povestirea O iarnă dată dracu’, de Beto & Maryliyn, publicată în nr. 2 al revistei cultural-artistice Vox Authors.
Posteaza comentariu