Prostul

Autor : Bunget Marin
Bunget Marin
862 Vizualizari
S-a tot vorbit de proşti şi de prostie.
S-au discutat şi-analizat pe rând.
Când ei, când ea, şi-o spun, fir-ar să fie,
Că nu ne lasă-n pace nici în gând.

Prostia e la fel... fără hotare,
E prima între toate, integral
Şi, de-ar durea, în lumea asta mare,
Ar fi un zgomot surd şi infernal.

El, prostul, însă, are o dilemă
De care pân' acuma n-am scăpat
Şi bună-ar fi de studiat ca temă
Să poţi să ştii când e de condamnat.

Când el o spune singur... n-are rost
Să-l mai condamni, ci trage-nvăţăminte!
Că nu poţi să-ţi dai seama că eşti prost,
De n-ai avea măcar un strop de minte.
Posteaza comentariu
Creatii ale aceluiasi autor
Sponsori