Suspinul răsăritului

Autor : Nicoleta (Unspokenwords)
Nicoleta (Unspokenwords)
56 Vizualizari
Albul gînd, ne viscolește amintirea puerilă, cînd ne privim abia, năuciți

Dincolo de oglinda pictată, ne ningem cu –alaiul dorului, privind răniți -

Cum veacul omului de zăpadă, zdruncină saltul cristalin, în pașii rătăciți!

Of, așteaptă –ne viață, să ne regăsim în adîncul sens, taina: cuminți!

Suspină în lacrima orhideei, veșnica frumusețe a primăverii, cernînd avid...

Albul gînd, ce ninge –n privirea erei, precum șeptarii fluturilor – translucid

Ajungem oameni dalbi, căutînd prin fantezia dragostei, tăceri tandre: lucid!

Oftăm, în suspinul răsăritului, devenind în linia sensului vieții: sărut în vid!

Ne suntem în oglinda erei, răsăritul veșnic promis, omului de zăpadă tăcut

Stăm resemnați, respirînd în așteptarea primăverii iertărilor - dorul acut!

Abia, spre apusul lacrimilor cristaline, pictăm pe linia vieții: un sărut...

Cînd Cartea Vieții, ne va îmbrățișa compasiunea, vom desena un început!

(4 Decembrie 2018)
Posteaza comentariu
Sponsori