Treptele dorului

Autor : Traian Vlaicu
Traian Vlaicu
85 Vizualizari
Am coborât, pe cărarea dorului, treptele,
Până s-au terminat toate pietrele.
M-am rostogolit apoi pe un deal,
Fără nicio vale, abisal...
După un timp am căzut în gol,
Zi şi noapte, trup fără aripi în zbor.

În toata încătuşarea de neputinţă,
Zilele treceau fără socotinţă.
Am închis ochii, nu am mai strigat,
M-am resemnat.

După primul pas am ştiut că pentru mine nu va mai exista drept,
Că dorul îmi va pune mereu o treaptă sub picior,
Că treptele mă vor coborî apoi uşor, uşor...
Totul a început nevinovat,
De la prima treaptă coborâtă pe înserat.

Refuzaţi de vină, respinşi definitiv ca vinovaţi,
Dorul şi iubirea s-au acuzat pe sine, tulburati.
Dorul cu regret a zis ca el este prea vânt,
Iubirea abia mişcând din buze a zis că-i prea pământ.

În bataia unui vant calduţ, primăvaratic,
Căutam un raspuns, fără miza, uşor tomnatic.
La un îndemn trimis din cer,
Treptele mi-au mărturisit într-o zi al lor mister:
Căderea toată nu este decât o urcare pe a iubirii treaptă.

12 aprilie 2019
Posteaza comentariu
Sponsori