Speranță

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
45 Vizualizari
...
Pe sub a stelelor sclipire,
Cade luna. Lin coboară
Lampa-i piere, bolta goală
Așteaptă-a soarelui sosire!
...
Deodată, dintre două culmi
O scânteie se ivește
Care crește, crește crește
Și se-așează peste lumi!
...
Este soarele, -mpăratul
Ce ia bolta-n stăpânire
O umple de strălucire
Și de-a lungul și de-a latul!
...
Totul prinde iarăși viață
Când se umple de lumină
Și-n pustiul din grădină,
Florile tresar sub gheață!
...
Că fiecare dimineață
Ce se-așterne lin afară,
Ne-apropie de primăvară,
De culoare și de viață!
...
Și iarăși vom ieși pe drum
Iar tu mă vei lua de braț,
Să simțim cu-adânc nesaț
Parfumul florii de salcâm!
Posteaza comentariu
Sponsori