Început de cireşar

Autor : Boris Ioachim
Boris Ioachim
1.057 Vizualizari
Iubito-n început de cireşar
De ce îmi pare viaţa în zadar,
Când verdele e-atâta de intens –
De ce îmi pare totul fără sens?

Să fie doar un gând rătăcitor
Ieşit din sfâşierea unui dor
Ce vine din trecutul meu neclar –
Când viaţa o priveam ca prin cleştar?

Pe stradă trec perechi, râzând, şoptind
Şi mă străbate, ca un fulger, gând
Un gând ceţos, rece şi-ntunecat –
Că nu vom fi, alături, niciodat’.

E-un soare blând şi atât de generos
Că poleieşte totul cu frumos…
Şi mierlele, ah!, mierlele cum cântă!
Iar rândunici-săgeţi spre-azur se avântă.

Cireşele de mai demult sunt coapte
Iar ceru-i plin de stele vii în noapte…
Şi mă frământă-o întrebare grea:
Mai e pe acolo, oare, steaua mea?

Căci deznădejdea iar mi-e boală grea…
De-ar fi – să fie! – măcar steaua ta
Din când în când ca să mă privegheze
Şi calea-mi, câteodată, s-o vegheze.

Sau, poate, cer prea mult? - e steaua ta!
Pe-a mea cred c-a furat-o cineva…
Căci e ceva banal, azi, a fura –
De ce-ar fi curios să furi o stea?!

…Dar, poate, doar un duh rău m-a vrăjit
Şi totul nu-i decât un gând smintit
Stârnit de triste auzite veşti…
Tu tot frumoasă, fremătândă, eşti?
Posteaza comentariu
Sponsori