Șeptarii fluturilor

Autor : Nicoleta (Unspokenwords)
Nicoleta (Unspokenwords)
113 Vizualizari
În amurgul viorilor, petalele anotimpurilor vibrează, lent...
Din ritmul lacrimilor, firava tulpină luminează ziua, atent
Să nu -ți oprească, desăvîrșirea reîntîlnirii clipei, infinite.
Rămîn, s-admir pastelul plenitudinii vieții așa de dorite!

Oprește-mi, plecările din mine, și-mi rămîi lăcaș misterios...
Păstrează-mă –n bulbii pămîntului făgăduinței, așa, duios!
Să tremur, lîngă viforul iernii, adîncită-n calendarul ros...
De vremuri, fiecare-mi pas vibrează spre-un univers, pe dos!

Pășesc timidă –n spirala fluturilor, învăluită-n elixir
Las la fiecare –mi simfonie a clipei, orhideele să-nșir
Pe-un șirag al vieții, labirintul dragostei, visează-n delir!
Dă-mi mîna, bravule-mi brad să renaștem în subtil zefir!

Privește-n bolta fluturilor, cupole de mistere brodează-n fir...
Ochiuri hexagonale, prin rombul suav, al umanității, mă mir
Cum încă stagnează, șeptarii fluturilor, cu-n fruct incifrat
Adulmec parfumul eternității, din anotimpul, de neuitat!

Îmi reazăm umerii fluturilor, de prezentu-ți tăcerilor fugare
Te rog, păstrează-mi rogvaiv-ul orhideelor, adorate de viață...
Pășește-n nemărginirea timpului, căci clipa-mi este-o ață!
Pictează-mi petalele speranțelor, în respirațiile-mi avare!

Înclin, lacrima-mi spre –un penel, să strige într-un ecou...
Cine, Dumnezeu, sau harul iubirii îngemănat din trusou
Și-a camuflat ADN-ARN-ul molecular, de-mi străbat mereu!
Ochiuri hexagonale, în rîurile sanguine, cînd devin doar eu?

(4 Noiembrie / 21 Decembrie 2017)
Posteaza comentariu
Sponsori