Înțelepciune... de câine

Autor : Daniel Aurelian Rădulescu
Daniel Aurelian Rădulescu
422 Vizualizari
Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp și-un oraș de lumini,
Visul tot mă purta spre amintiri despre câini...
Nu din cei ce din trup viață-ți mușcă cu zel,
Ci-nspre blândul prieten, credinciosul cățel
Figurant din legenda copilului țânc
Ce juca altădată rol prin colbul ce plâng...
Și uite așa-n mers tiptil la mirosul de pâine
Apăru, ce visam lângă mine, un câine...
Arătare osoasă, prea lunganul pitic
Întreba din sprâncene; ” am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase-n contemplu că n-am timp de căței
Și că lumea e plină... de rău, fără ei?! ”.
Capul mare la corp, de cioban păzitor
Stă-mprejur cu ochi umed și bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duși în pământ,
Dau o coajă din pâine la bietul flămând.
El se apropie-n frică cu ochii mai vii
Ce-mi dau tremur de suflet la gând de copii...
Ce-i lăsați peste ape așteptând să revin;
Ce nu-i știu ce vor face, poate bine sau chin?...
Și mă las pradă ”javrei” cu ochi de uman
Și copil îl iau acasă înspre spusul alean.
Și e mic și e tânăr-bătrân înțeleptul
Ce se gudură știind că-mi acoperă pieptul...
Și miroase, că-i prost, nu cunoaște șampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Și uite așa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaște ce simt și ce am ca stăpân;
N-am ai spune, cum alții o cer, cum că vreu,
Sau să fac vreo dovadă că totu-i al meu.

Și prieteni, încet... pe vecie-nspre mâine
Reciproc ne susținem, în lumea... de câine.
23.03.2010
Posteaza comentariu
Sponsori