“Poem cu mucii in fasole”

Autor : Paulseling
Paulseling
34 Vizualizari
(plecăm cu toții în irak să-l tundem pe sadam în cap?! why? )



mă întreb de ce dracu’ ninge în halul ăsta

peste cartierele bucureștiului în mijloc de martie.

nu era patria și așa destul de abrutizantă?

ninsoare în capitală îi mai trebuia!

prin boxe keith jarrett scoate tot untul din clapele pianului.

ce fel de frumos și de sinistru totodată trebuie să fie

în adâncul sufletului unei ființe care cântă în halul ăsta?

citesc: “documentație despre folosirea vieții.”

a nu se irosi zilele în van,

a nu se face sex neprotejat, din motive de secol XXI,

a se evita iarba, lsd-ul, coca_hero & other scări spre cer;

în caz de urgență folosiți moartea!

a nu se dărâma din temelii religii, democrații, tehnocrații și alte

prostii.

exclus: anarhie, autarhie, anacronie, autonomie!

dar eu am plecat deja, sunt un autist perfect,

în corabia mea din cioburi de sticlă navighez pe mări de absint

alături de vechii mei prieteni, humboldt, verne, blake,

alături de toată acea generație de fantome transparente

cărora odată li s-a spus că războiul este un rău necesar.

și așa jumătate dintre noi au plecat

pe când cealaltă jumătate a rămas să-i țină de 13-14 lui a.g.

doar e a rămas egal tot cu emcepătrat

doar patria a rămas pe loc, cu frunza și iarba,

cu eroii ei năpârliți din cărțile de istorie

blocuri turn și macarale, ascuțitoare, compresoare și mașini cu girofar.

nu am răspunsuri la multe dar știu că noi nu am cucerit nimic, niciodată,

ne-a lipsit vocația, abnegația, geniul sau grația.

iar tu, draga mea, dacă ai uitat, îți reamintesc că astăzi e vineri,

14, e primavară și ninge,

și te iubesc pentru că exiști nu pentru că exist

mănâncă o portocală și gândește-te la mine ca la un tigru trist

până la urmă o să învățăm cum să ne iubim prin subsoluri,

cum să ne tatuăm pe piele cele mai diafane sentimente,

până la urmă ne vom lua lumea în cap

și vom pleca în munții noștrii, sau în munții altora

să ne întâlnim cu domnul doctor guevara

să stăm la căldura focului cu mâinile crăpate de frig,

să ascultăm povești despre cum trebuia să fie cuba…

ce bine, ce bine că ninge la bucurești!



și mai ales,

ce fericit este astăzi andrei! citește Zenobia cu sufetul…
Posteaza comentariu