ABSOLUTUL

Autor : Octav
Octav
235 Vizualizari
Fondul

În Absolut cuprins e totul ce lumea poate arăta,
dar ce arată lumea toată, e doar un fleac din ființa Sa.
Ce Universul oglindește ca fiind, din El, daruri primite
ar fi doar firul de nisip, pe lângă ce-ar putea promite.
Acolo zac „grămezi de lucruri”, nedefinite de contur,
iar de ar fi să prinzi cu ochiul, nimic nu sare-n el din jur!
Nicio mișcare nu adie din tot ce-n Dânsu' e-ndesat,
nici sunete nu par să fie, nu este loc mai ridicat!
Iar veșnicia-I este timpul încremenit între orare,
lesne motiv spre a-nțelege de ce cu graba nu le are.
Totul ar fi în așteptarea unei ocazii să existe,
un om, o floare... o planetă acolo-ar fi... un loc pe liste.
Dar liste doar închipuite, de mine, cel ce-aici gândesc,
căci de ar fi să le-ntocmească, nu-i arătare s-o găsesc!
El este Cel ce ne trimite, din când în când, la reciclare,
tot ce se-nvârte-n Univers fiind doar pretextul spre mai mare.
Dar noi, odată existând, uităm rapid unde-ar fi locul
din care, scăpătând pe rând, pășim să ne-mplinim sorocul.
Aici, ne dăm doar cu părerea, gândim sihastric sau în grup
cu-o minte ce e amețită de-o conștiență stroarsă-n trup.
Și astfel, inventăm motive, ca cele ce am spus deja,
să Îl bârfim prin seminarii sau, doctorate-n cafenea.

Bârfa

O cauză ce-i dispărută sub titlu-abstract de transcendență
este, în fapt, atela lumii ce o proptește-n imanență.
Un blanc ar fi, ce odihnește într-un tărâm ce-l bănuim,
care ne dă, celor ce suntem, motiv și țintă să suim.
Fără un timp să Îl măsoare, fără de drumuri de parcurs,
un infinit ar fi, ce-ncape, în punctul ce, de fapt, încă n-am pus.
Motive nu-s spre acțiune, nici cauze ce-ar da efecte
din ele lumile să toarcă mărețe ființe ce-s perfecte.
Acolo, pentru ce-ar fi maluri sau între ele ce-ar fi punte
sau ani sau zile-nșiruite dacă nu este când sau unde?
Nimicul, ce în lume-ar fi... ce nu-i sau n-are caracter,
acolo este chiar esența ce-i sursă pentru efemer.
Tot ce în viață prețuim, în suflete născând candoare,
în El ar fi, eventual, potențialul rod din floare.
Ispita, ce aici ne-mbie, printre moravuri dând din coate,
nu poate fi găsită sus; unde nu-s meri, de unde roade?
Acolo gândurile tac, nici vorbe nu-s să dovedească...
tăcerea, doar, este în stare ca starea Lui s-o definească.
Iar, cei ce-aicea, „pedepsiți”, gândesc cu trudă să-nțeleagă,
semințe-ar fi ce au căzut din Floarea Florii ce-L dezleagă.

Actualizarea

Dar, mintea nostră-nghesuită și-a zis, cumva, c-ar fi chiar tare
dacă din numele ce-L poartă ar face marcă de vânzare.
Și cum, spre El de-ți sui gândirea, se lasă-n cap cu... „tulburatul”,
asociat cu... ABSOLUTUL, au botezat votca... Păcatul.
Pardon... e prea tare!
Dar... există variante!...
Posteaza comentariu
Sponsori