Album... fișic

Autor : Daniel Aurelian Rădulescu
Daniel Aurelian Rădulescu
326 Vizualizari
Am dat o raită prin album,
Uitat, de-un fad cotidian;
Nici bani și nici meridian
N-am handicap, să plec la drum.

Sunt clipe de iubite dragi,
Părinți, copii, puțini prieteni,
La schi, sau în culcuș, pe jnepeni...
Sau la nudiști, fără nădragi.

Sunt file scumpe de album,
Cu chip în rânjet afișate,
Prezente-n gând, demult uitate...
Îmi sunt, cum dalele de drum.

Dau foi, sau clic, să le revăd,
Ferice sunt de-mi sunt frumoase.
Le șterg, sau rup, de sunt hidoase...
Trecut îmi curăț, șterg prăpăd!

Buimac, mă uit ca la un altul,
Nici cei din jur... nici eu, n-am fi
În pozele color, sau gri...
Am umezi ochi, simt catafalcul.

Suntem alături și-mi dau mâna,
Căci nici nu e așa departe,
Gândesc... timp mult nu mă desparte,
Însă nu-i spațiul, nu-i totuna.

Mă văd unde plângeam atunci,
De-o clipă singur, de-un nimic
Și-aveam adresa-n mână-n plic,
Nedezlipit pentru porunci...

... Erau mulți ani, spre experiență,
Tânăr naiv... ce n-o aveam.
Pot vinde poze, ce-adunam
Să-mi cumpăr timp... de existență!?!
28.09.2010
Posteaza comentariu
Sponsori