Alchimie

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
30 Vizualizari
Alchimie

privind la ceru-aprins de mii și mii de stele,
cât e de vast adâncul, abis fără liman,
al unei picături, pierdute-ntr-un ocean
eu par doar un suspin, un geamăt de durere.

smerit, îmi plec privirea ce parcă-atârnă greu
și-a mele gânduri toate, pe pământ le-aștern,
nu-s nici măcar clipită a timpului etern,
ci om prin dragostea de viață a unui Dumnezeu!

privind nainte-mi umbra întinsă pe pământ,
știu că lumina-mi vine de undeva din spate,
smerit pășesc pe drumul ce duce către moarte,
chiar de-s întruparea eternului Cuvânt!

unii citesc în stele capriciile sorții
privind la bolta plină de stele strălucind
eu, doar îmi plec privirea în liniște, știind,
că nu-i lumină-acolo, ci veșnicia morții!

murind, poate voi fi și eu una din stele
și voi privi de-acolo, în jos, către pământ,
că spațiul fără margini, e veșnicul mormânt
al vieții, doar un șir de clipe efemere!
......
în viață sau în moarte, oriunde mă voi duce,
măruntă întrupare-a eternului Cuvânt,
doar fir de praf pierdut în adieri de vânt,
eu voi vedea Cuvântul înlăcrimat, pe-o cruce!

dar, deși sunt un nimic cu viață prea puțină
și privind la stele, eu văd că sunt mărunt,
scot veșnicia vieții de-acolo, din mormânt
și-aștept să mă pătrundă eterna Lui Lumină!
Posteaza comentariu
Sponsori