Amnezie

Autor : Boris Ioachim
Boris Ioachim
1.116 Vizualizari
… Ci tot frumoasă ai rămas, iubito? –
Eu, fără preget m-am tot gârbovit –
Căci tinereţea toată mi-am trăit-o
În vis şi-n deznădejdi fără sfârşit.

Te-ntreb acestea, fiindcă, dintr-odată,
Cum mai arăţi, defel nu-mi amintesc…
Şi mă întreb, cu minte-nceţoşată
De te-am iubit – sau dacă te iubesc.

Ce pâclă deasă-afară se întinde!
Noiembrie în fum s-a îmbrăcat;
Şi nici o bucurie nu-mi cuprinde
Sufletul mort – în zgură îngropat.

Mă tot întreb, mai eşti aşa frumoasă?! –
Eu m-am acrit, de vise prea sleit…
Şi-n toamna asta, umedă, pâcloasă,
Sunt tot mai trist, posac şi mai urât.

Vag mi-amintesc de ochii tăi, iubito –
Şi strălucirea lor cerc s-o ghicesc…
Dar când nădejdea-n vise-am risipit-o,
Ce pot, cu-adevărat, să-mi amintesc?!

Sunt veacuri de când nu-mi mai eşti iubită –
Şi e un veac de când n-am mai iubit…
Dar tot visez cum că eşti fericită –
Eu nu pot să mă mint că-s fericit.

Deci, rogu-te, îmi iartă îndrăzneala
Acestor întrebări, cam fără rost…
Noiembrie, cu pâcle-a stins sineala
Cerului meu – ce-a devenit anost.

…Ci tot frumoasă ai rămas, iubito? –
Eu sunt mai gârbov, slut şi obosit;
Căci, tinereţea toată-am risipit-o –
De fapt, doar am visat – nici n-am trăit…
Posteaza comentariu
Sponsori