Anotimpurile vieţii

Autor : Ganea Georgeta
 
48 Vizualizari
Înmuguresc zorii vieţii în era smaraldului,
A primăverii tandre şi înmiresmate.
În fragedă pruncie, lăstar firav creşte în pomul vieţii
La adăpostul mamei şi cu dragoste se hrăneşte.
Are fragezimea petalei albe a bobocului de floare
Şi puritatea de cristal al lacrimei dimineţii
Chicotul gângurit al sufletului înviorează
Chipul mamei, crispat de-atâta duioşie şi candoare
In lumina născătoare, bobocul se deschide
Etalându-şi splendoarea fluorescenţă pastelată
În, sute, mii şi mult mai multe calde şi dulci culori
Şi-şi poartă cu mândrie ancestrală portul.
Identitatea lor e una şi eternă vrea să fie.
Tinereţea este o harpă acordată să cânte la orice adiere
Şi păşeste în tăcere –n dimineţi prin ale ei cărări rătăcitoare.

În ambra galbenă a chihlimbarul, anii maturităţii se grăbesc sa vină
Şi vara definesc, când se coc la focul de jăratec al soarelui usturător,
Când în clocot dau dorinţele ascunse şi cantecul se cantă pe sine însuşi
În înalturi se ridică şi-n uniune dansantă cu natura se îmbrăţişează
Se călesc cu izbândă purtaţi fiind în drumul către libertate
În plenitudine, destinul –îi poartă pe aripi de vânt
În căutarea misiunii divine pe acest pământ.
La amiaza zilei însorite răstălmăcesc rostul vieţii în tăcere
Şi în sufletele –ncinse mijesc tainice furori.
O canţonetă se revarsă ca un râu învolburat
Peste viaţa voluptoasă traită-n şoapte –n anii de apogeu.


Gonesc anii în amurg, spre toamna rece şi feerică
Înţelepciunea vieţii strânsă cu chibzuinţă şi migală
În movul ametistului se aciuează.
Sub cupola pălăriilor, jurăminte se reânoiesc
În semn de biruinţă, de recunoştinţă, în lupta cu viaţa dăruită
Si pe ritmul melancolicei romanţe o poveste renaşte
Şi paşii-i plimbă pe alei garnisite de arbori desfrunziţi
În anii boemi ai celei de-a doua primăveri.
O nouă tinereţe în ceasul cel din urmă abia începe,
Să fie doar o frunză-n vântul toamnei ce-o parcurg?
Mulţam firesc aduc acum, în amurgul vieţii
Pentru tot cea fost bun şi trainic în drumul parcurs
Cu sudori şi lacrimi sincere ce de fapt au curs
Pentru agoniseala ce-o au şi au putut păstra
Şi admirabil pregătesc solemnul adagio al iernii ce se-ntrezăreşte.

Devreme se face târziu în viaţă când diamantul străluceşte
Şi multă lumină în sufletele blajine adună
În noaptea luminată doar de stele de şi de lună.
Agale curg firele de nisip în clepsidră şi
Spre o altă destinaţie, eternă, anii se duc
Meditând în tihnă la cea fost ieri
Şi judecând astăzi cu dreaptă măsură
Efemeră-i viaţa şi spectatori rămânem în decoru-i minunat!
O simfonie mângâie anevoie sufletele încălzite
De amintirile ce dau năvală în mintea odihnită
Poveşti de iubire, tristeţi şi multe încercări
Se perindă în ochii limpezi, de mărgăritare
Nobleţea-i virtutea anilor ce-au mai ramas
Când Creatorul încă-şi mai revarsă harul;

Pietre preţioase sunt anii din salba vieţii
Sclipitori, în culori distinse, ce natura -a zămislit.
Pietrele strălucesc armonios în anotimpurile vieţii!.
Posteaza comentariu
Sponsori