BLESTEMATĂ

Autor : Tea Iacob
Tea Iacob
272 Vizualizari
Blestemat-am fost de moarte...
Să-mi duc povara de păcate.
Am umplut carul meu plin
Și trag la el ca un asin.

Blestemat-am fost de viață...
Să țin în mine a mea durere,
Să mă sufoace orice vrere,
Pân rămân fără putere.

Blestemat-am fost de soartă...
Să mi se-nchidă orice poartă,
În care obosită bat,
În cucui și capul spart.

Blestemat-am fost de somn...
Să n-am odihnă, nici să dorm,
Să mă zbat ca și un pește,
Ce la foc se perpelește.

Blestemat-am fost de lume...
Să fug de casă, de-al meu nume,
Să mai duc încă o povară,
Ce se cheamă dor de țară.

Blestematu-m-a iubirea,
Să fac umbră solitară
Și urma mea ca să dispară,
Din lumina cea solară.

Blestemat-am fost și sunt,
Să rămân fără cuvânt,
Când arunc vorbele-n vânt
Și să nu pot nici să cânt.

Doamne încă ce blesteme...
Va îndura a mea ființă,
Când la o umilă dorință,
Iar în piept inima-mi geme?


Ridic brațele de-a cere:
Poate am cerut prea mult?
Poate din a mea durere,
Prea multă lacrimă-a căzut?

Știe cel ce-a blestemat,
Cât de grea e suferința?
Iartă-l, Doamne, nu-i vinovat,
N-a știut ce-i umilința...
Posteaza comentariu
Sponsori