Cărarea spre Dumnezeu

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
117 Vizualizari
Cărarea spre Dumnezeu

lasă muntele să urce,
treaba lui unde s-o duce,
poate, pe câte-o cărare
urcă, urcă până-n soare,
iar când stelele se-adună,
urcă, urcă până-n lună.
că e datul munților
să ia drumul stelelor
peste lumea norilor,
și e datul muntelui
să ia drumul soarelui.
lasă muntele să-și ducă
drumul lui, care-i tot urcă,
urcă, fără de oprire,
spre-a soarelui strălucire,
tot urcă, neobosit,
spre-al soarelui răsărit,
spre-a timpului împietrire.
cu-a lui plete lungi și albe,
printre nori ca niște salbe,
pe care-mpărățesc superbi,
magnifici singuratici cerbi,
unde vărfuri stau de strajă
peste-a lumii dulce vrajă,
și poartă, pe-ai lor pereți
icoane de anahoreți
ce urcau, suflând din greu,
cărarea lor spre Dumnezeu!
Posteaza comentariu
Sponsori