Caldura mare

Autor : Toni Niculescu
Toni Niculescu
208 Vizualizari
Căldură mare

Clima parcă s-a schimbat, an de an tot mai aridă
Vara asta se anunță secetoasă și toridă
Soarele ne-ncinge amarnic, ca un ticălos
Fierbe-n ură și dogoare, este crud și nemilos
Moleșeala ne cuprinde, e o zi caniculară
La răcoare ne ascundem, nu vezi pe nimeni afară.

Și zăcem ca niște leșuri, de căldură torturați
Sacadat noi respirăm, gâfâim de sufocați
Năpădindu-ne broboane, suntem uzi și traspirați
Bem lichidele cu gheață, și în pat ne-ntindem lați.

E atît de cald afară, e o zi atît de sumbră
De năpastă s-ar ascunde chiar și răcoroasa umbră
Așternîndu-se haină, arșița cumplit domnește,
Suflu de aer fierbinte ce morbid se năpustește
Ca un val de uscăciune, tot ce-i verde năpădește
Frunza-n codru, iarba-n pajiști, de necaz se veștejește,
Greu plutesc în atmosferă, semne rău prevestitoare
O presiune ne apasă, crîncen de chinuitoare
Liniștea e mormîntală, și provoacă-n noi neliniști
Iar natura pare moartă, totul e uscat prin miriști.

Oamenii pioși se roagă, duhul sfînt să se scoboare
Că recolta-i compromisă, de jumate pe ogoare
Despuindu-se de zdrențe, șerpii se întind la soare
Iar omida îmblănită se pîrlește de dogoare
Ea sub frunză stă pitită și așteaptă-n van o boare
Iar un gușter stă la pîndă de pe creangă să coboare.

Iar furnicile se-adună, forfotind pe mușuroi
Că au pus la cale-o rugă, care să aducă ploi
O furnică cară-n spate, încîrnindu-se desagii
Iar un greieraș o-ntreabă, dacă azi sunt moi posmagii
Cu dispreț furnica spune că el îi inspiră greață
Și că-n lume n-a aflat, un mai mare nătăfleață!

Seacă drastic apa-n vaduri, zi de zi, văzînd cu ochii
Vara înseși se-nfierbîntă, și se leapădă de rochii
Cît cuprinzi cu ochii-n zare, totu-i cutremurător
Un ținut pustiu, amarnic, sterp și înfiorător
Parcă-i locul unde-nțarcă, dracu a lui prunci
Iar natura-nebunește, cu mirare vezi prin lunci
Păpădii descreierate, scuturîndu-și a lor puf
Clătinînd de zor pe pajiști, capetele cu năduf,
Iar pămîntul însetat, a crăpat de ciudă
Prafu-ncins e răscolit, de-o tornadă ludă.

Dar deodată se aude, tunet greu în depărtare
Cerul nu mai e senin și apare negru-n zare
Fulger lung se năpustește, ce-i ca focul iadului
Peste sat se prăbușește din înaltul cerului.

Iar mult așteptata ploaie, se pornește torențială
Ce stihii deluviene, ce furie demențială!
Binecuvîntînd pe Domnul, babele în cor se roagă
Unde reci ne-mbrățișează, în răcoare se propagă.

Furișîndu-se alene, întunericul se lasă
Nu mai e senin nici soare, și o spaimă ne apasă
Urgia din cer coboară, ca blesteme în torent
Grindina ce năpădește, peste noi șuvoi dement
De grăunțe înghețate, ce lovesc ca proiectile
Se rostogolesc pe iarbă, se-nvîrtesc ca niște bile
Plăsmuirile naturii nimicesc într-o clipită
Plante, fructe, frunze, iarbă, crunt lovite de ursită
Cînd natura-i supărată, ca un iad ea se dezlănțuie
Focul, frigul, apa, cerul, îndîrjiți se-nlănțuie
Omenirea cea cumplită, hotărît s-o pedepsească
Strecurată-n purgatoriu, păcate să-și ispășească.

Gata! Grindina s-a dus. Tăcere
Norii grei s-au risipit, se pornește-o adiere
Și din nou se-nseninează, totul este o plăcere
Cîntă bucuros în triluri cîrduri mari de păsărele
Aerul e parfumat, cu miros de viorele.

Iată greierașul nostru, este ud pînă la piele
Apă multă i-a intrat, usturîndu-l la obiele
Tremurînd de frig, umil, cere furnicuței
Dacă vrea să-i împrumute, haina bunicuței
Furnicuța-l dojenește: ”Cînd desagii am cărat
Casa am baricadat, strop în casă n-a intrat
Tu, cu mîinile în sîn, la mișto-uri doar m-ai luat
Deloc nu m-ai ajutat, că ești copt din prost aluat
Tu ești un superficial, casa ta e din chirpici
Și în loc de felinar, ții captiv un licurici,
Zidurile-s șubrede și-nchegate cu lipici
Camerele umede, nimeni nu ar sta aici
Dar să mori nu te-aș lăsa, că-mi ești consătean
Ia aici de cald să-ți ție, o manta de leuștean
Iar pe data viitoare, uită să mai fii viclean! ”
Zise furnicuța noastră răspicat și cu alean.

Greierașul mulțumește, și-i promite-apoi solemn
Casă trainică-și va face, doar din scobitori de lemn.
Ies și oamenii din case, stricăciunile le văd
Dar natura va renaște, dup-asemenea prăpăd
În fîntînile secate, apa iarăși clipocește
Pe ogoarele uscate, vesel viața năpădește
Micilor viețuitoare, bucurie le vestește
Cu-n surîs natura crudă, parcă se înveselește!
Posteaza comentariu
Creatii ale aceluiasi autor
Sponsori