Calea nemuririi

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
79 Vizualizari
Calea nemuririi

să nu intrăm în noaptea ce ne-așteaptă
cu somnul ei, nesfârșit de dulce,
că nu-i o noapte bună, ci nedreaptă,
acolo-ntr-un mormânt și sub o cruce!

să nu lăsăm a iernii nesfârșire
să ne cuprindă în cleștele-i de gheață,
să ne îmbălsămăm făptura cu iubire
și orice-ar fi cu noi, rămâne-vom în viață!

să nu intrăm în noaptea cea mai lungă,
în veșnica și neagra-i închisoare,
să lăsăm iubirea-n noi să plângă,
din lacrima iubirii, nici sufletul nu moare!

să n-acceptăm ușor în noi, serenitatea
nu va putea vreodată să țină loc iubirii,
să rămânem tineri, păstrând capacitatea
de a iubii mereu, cu focul nesfârșirii!

să păstrăm în noi, puterea de-a iubi,
vulcanul de iubire, ce-i gata să erupă,
să nu ne mai gândim, la ce-o să fie după,
dar să trăim iubind, dorind a nemuri!

să rămâi cu mine iubito, orice-ar fi,
izvorul de iubire, din mine, n-o să sece,
eu voi topi și gerul și cleștele lui rece,
iar dragostea din mine, nicicând nu s-o sfârși!

eu simt de-acum iubito, dulcea nesfârșire,
când îți văd privirea și dragostea din ea,
și știu că în povestea asta, de iubire,
iubindu-te pe tine, ești nemurirea mea!
Posteaza comentariu
Sponsori