Ce noroc!

Autor : Adam
 
190 Vizualizari
Nu eram pregătit să te întâlnesc...
Nici vrednic nu eram, o nu, nici pe departe.
Poate am ajuns să te cunosc ca o răsplată
Pentru cine ştie ce veche faptă.

Poate în altă viaţă am salvat un rege de la moarte,
Iar el m-a răsplatit acum, ca să pot să ascult ale tale şoapte.
Poate am salvat o regină din război,
Iar ea m-a răsplătit acum, ca să ne vedem noi doi.

Ce poezie eşti cu chip de om!
Din ce versuri eşti făcută oare?
Nu, nu eşti o poezie oarecare,
Tu eşti chiar parte din Poezia Mare!

Cea dintâi, cea mai seducătoare,
Scrisa la Începuturi, chiar de Iubire,
Fără cuvinte, doar cu litere dintr-o intensă trăire,
Ca pentru al său frumos mire.

Ce cântec este în poezia ta!
Ce mult aș vrea să-l pot cânta...
Încerc să articulez ceva,
Nu, nu...Îmi iese altceva.

Te cânt cum pot, te cânt în gând,
Atât timp cât bate undeva vântul pe pământ.
Te cânt cum pot, te cânt tare,
Atât timp cât avem undeva valuri pe mare.

Ce gând uşor amar de resemnare m-a cuprins...
Arde acum cu flacăra dorul bătrân, niciodată stins.
Cum pot să aud mereu cântecul tău oare,
Toată viaţa aceasta şi cea viitoare?

2 martie 2019
Posteaza comentariu
Sponsori