Cine esti tu ?

Autor : Marin Voicu
Marin Voicu
414 Vizualizari
Tu eşti suspinul trecerii prin mine,
În ceasul sur spre zările spălate,
Şi îmi măsori fiorul care vine,
Purtat pe pânza nopţilor uitate.

De poţi pleca eu nu pot rămâne,
Dar n-am să trec dincolo de mine,
N-am să fac tăcerea să răsune,
Ca marea nemişcată de suspine.

Pâlpâie zadarnic gândurile-n gol,
Răzbat prin ele zvonuri de departe,
Ascult ecoul cuvintelor domol,
Desprins din imnul orelor deşarte.

Muşcă noaptea târziul ruginit,
În văl să-mi prindă gândul de pripas,
E doar un vis atât de ofilit,
Când îţi citesc în ochi un bun rămas.

Marin Voicu
Posteaza comentariu
Sponsori