Cocorul

Autor : Adam
 
210 Vizualizari
Zgribuliţi ca-n fiecare toamnă rece,
De la mic la mare, fiecare cocor trece
De Marea Poartă de îmbarcare,
La fel ca orice altă pasăre călătoare.

După cateva formalitaţi sumare,
Se decoleaza pe pistă cu viteză mare,
Se ridică stolul in aerul rarefiat,
Cu o viteză comparabilă cu a unui aparat.

De acolo începe drumul vieţii,
În sus neantul, în jos tăcerea morţii,
Căt dai din aripi, eşti înca în stol,
De stai un pic, ai pierdut în viaţa un rol.

Umbra stolului se vede-n soare,
Pe-a mării apă lucitoare.
Cine se uita mai atent,
Vede că-n urmă avem un repetent.

Se luptă cu toti curentii lumii deodată,
Se lupta şi cu siajele laolaltă,
Fiind ultimul în coadă, degeaba strigă,
Toţi fug, nu vor măcar c-un fulg să-l mai atingă.

Resemnat, se uită cu drag in jos,
Îşi regleaza pe loc aripile pe dos
Faţa de cum pornise în marea călătorie,
Are acum altă ţinta, una mai veche, din copilărie.

Visase să zboare tare,
Să prindă cândva o viteza nălucitoare,
Să treaca cu mult de vechiul record,
Stia că poate, simţea asta în propriul cord.

Aşa a fost, a avut o presimţire curajoasă,
Nu a frânat deloc, şi-a lăsat gravitaţia la manşa.
A atins, cu cea mai mare viteză posibilă,
Betonul apei...fără milă.

Aşa este în fiecare stol mare,
Mereu unii se duc la soare, alţii la culcare.
Aterizăm etern sau în reluare,
Important este să credem în ziua viitoare.

2 februarie 2019
Posteaza comentariu
Sponsori