Copiii noului val

Autor : Daniel Aurelian Rădulescu
Daniel Aurelian Rădulescu
77 Vizualizari
Copiii privesc azi părinții drept comori
De zilnice prădări, ce traiul le-ntreține
Ferice; ca-nainte de finișul cu flori,
Să-ngroape tot ce au... să-i lase pe ei bine.

Nu au de ce să-și ia lumești averi, părinții,
Să-și prăpădească bani pe lucruri efemere;
Să mănânce prea mult?!... De ce să-și ”puie” dinții?
Să-mbrace chinezisme!... Că nimeni nu-i mai cere!

Să-și pună trup în ziduri cum Ane de Manole
Și carduri de carton să umfle din mici pensii!...
De-ntreținut... se poate; la rând cu banderole
De nevoiași! La cozi... cu mâinile-n extensii!

Își tocesc minți pe bănci prin parcuri, la terase,
Băieți și dive june, la cursul de... valută,
Cerșind puținul strâns; că-s cărțile prea groase
Și costă mult căminul și bursa-i mult... scăzută!

Mai trec așa pe-acasă să-i bucure, să-i vadă
Și stau puțin -n-au timp și celularul sună
Și, lasă masa plină- au întâlniri pe stradă...
Le trebuie diurna și peste... O arvună!

Așa-și iubesc părinții, copiii din nou val,
Se străduind să fie independenți, plecați
Să nu-i împovăreze... Le sunt doar, ideal!
Nici tot să nu se știe... să moară disperați!?

Pe vechiul stil; ”cu duhul, să moară împăcați! ”.
13.08.2011
Posteaza comentariu
Sponsori