Cuvinte de dragoste

Autor : Daniel Aurelian Rădulescu
Daniel Aurelian Rădulescu
72 Vizualizari
Dragostea mea, te-aștept să îmi faci tu un semn,
Că nu mai dorm demult, că tu-mi erai un vis
Și zilele te-aștept îngenunchiat, nedemn
Că te-am lăsat să pleci... Inel nu ți-am promis!

Iubita mea, nu mai sunt om, nu mai am mâine,
De nu te mai ating, de nu-ți sunt între pleoape.
Să te păzesc, nu pot să-ți fiu măcar un câine;
Să-ți stau lipit de tălpi când zorii stau să crape?!

Amorul meu, năvalnic te am în tot, în pori,
De-atinsul puf, tuleiele ce știu le ai suave,
Din pielea-n catifea făcută, ce-ai să zbori...
M-afund să-mi fi ocean și eu printre epave!

Frumoasa mea, o lume a mea, unic model,
Plec zilnic să-ți culeg culorile din flori
Și sunetul ți-l pun în muzica cinel,
Cu izuri să mă-ncânți!... Pământul, tot fiori...

Scumpa mea, n-am pe Terra atâtea nestemate,
Să-ți fac o stea să-ncânți ce-i dincolo de cer.
Nici aur n-am îndeajuns, să-ți torn eternitate,
Nici foc nestins nu știu de pot să ți-l ofer.

Odorul meu, mă doare de zâmbetul ți-l pierzi
Și-aș vrea să îți lipesc din clipele-mi mărgele,
Pe degetele fine, când timpul ți-l dezmierzi...
M-aș face chip de dragi, să-ți alung răul, iele!

Sunt prea sărac, n-am nici să-ți dăruiesc, cuvinte,
Ce nu-mi ajung, nu știu să te cer iar aproape;
Adulmec firicele din suflet, simțuri, minte...
De vrei, mă fă o carte, un crin, un lied pe clape!...
03.09.2011
Posteaza comentariu
Sponsori