Devenire

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
65 Vizualizari
Devenire

De urc pe scări spre mări de zări
spre-a cerului îmbrățișare, cine oare,
pânză deasă vrea să-mi țeasă,
din păienjeniș de soare cu raze din depărtări?

Cine oare, n-are stare, de mă vede și nu crede
că mă doare când eu sui și sui și sui către cerul numănui,
sau către cerul orișicui, de-acolo de unde pot vedea
țesătura de perdea ale razelor de soare,
care-mi ies adesea-n cale pe singura mea cărare
ce suie treptele grele,
spre nesfârșita-mbrățișare a cerului vopsit cu stele?

Cine oare din suspin îmi face cale să devin?

Cine lacrima mi-o strânge și mi-o schimbă,
și apoi spre cer mă plimbă, într-un strop
mărunt de sânge? Cine oare, cine oare,
treabă n-are, ce destin, de mine plin,
nu mă lasă, plasă deasă vrea să-mi țeasă
și mă-mpinge, mă constrânge, să devin?
Posteaza comentariu
Sponsori