Dezamăgire

Autor : Daniel Aurelian Rădulescu
Daniel Aurelian Rădulescu
263 Vizualizari
Ce stare, de lipotimie relativă
Îmi curge tonusul în grei genunchi
Și inima parcă-mi se zbate într-un junghi
Și timp îmi ia, nu am reacție paleativă.

Sunt bradicardic, nu mai am paloare,
Urechile-mi se înfundă, îs ”down”,
Nu am putere, îs prăvălit pe-un scaun...
Sunt singur, nu mai cred nicio reluare.

E pasa proastă-n multe repetiții,
Când nu mai e noroc, e contra totul,
Nu-i vis real, mi se refuză trocul...
Același, nesfârșitul stadiu de ambiții.

Este-un preludiu pentru resemnare;
S-a dus reacția de-adrenalină;
E minus-varianta-n prăbușire lină...
Ultima diferență-ntre-un eșec și remușcare.

Chiar de mă-ntreb de ce-s veșnic alesul,
Din contraponderea cu cei ce mă compar,
Oricum nu am răspunsul, n-am habar
De ce, măcar aleatoriu, n-ajung interesul!

Și inefabil mă îndrept spre resemnare
Și lupt din răsputeri acolo să n-ajung;
Îmi fac din suferință timpul mai prelung
Și ultima speranță-mi las, pentru-o-ntrupare...
10.10.2010
Posteaza comentariu
Sponsori