Dor târziu

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
156 Vizualizari
Dor târziu

e lună plină-n mers în pace,
atât de lin e-al vieții mers,
poemul vieții, sfânt prin vers
ieșind ca puiul din găoace.

ca după ploaie, spornici spori,
la umbre de copaci bătrâni,
răsar la gust atât de buni,
că parcă-s parfumați de nori!

așa ne-a fost și rodul firii,
copii naivi și visători,
de când simțeam, privind la nori,
că-n noi creșteau sporii iubirii

”târziu mi-e visul”, spune seara
așezată-ntr-o terasă,
când menestrelul, cu vioara,
cântă grav, o doină-ntoarsă!

dar cine-ngână-o serenadă,
acum târziu, în prag de seară,
făcând să plângă o vioară,
ascunsă într-un colț de stradă?

e-un dor târziu din amândoi,
ce ne-a regăsit spre seară,
într-un miez de primăvară
născută parcă pentru noi!

când dorul zboară, cale-și face
rătăcind departe-n zare,
dar nu se pierde, ci se-ntoarce
ca să răsară ca o floare!
Posteaza comentariu
Sponsori