Elegie de toamnă

Autor : Nicu Haloiu
Nicu Haloiu
67 Vizualizari
Elegie de toamnă

un foșnet sinistru din pădure se-aude,
sunt frunzele moarte, răvășite de vânt,
că moartea cea albă, în culorile-i crude,
se-apropie iute, privind spre pământ!

doar toamna mai speră să reziste cumva,
cu ale sale culori de pastel ruginit,
dar zidirea de toamnă e doar mucava,
o mască morbidă, de actor obosit!

dar iarna, va ninge cu dalbul ei doliu,
zăpezi s-or așterne pe viețile noastre,
noi, zgribuliți sub hibernalul lințoliu,
vom visa fascinați la nopțile-albastre!

și-nghețuri luci-vor la noi în priviri,
cât iarna în inimi rămâne ascunsă,
doar toamna, gălbuie, cu masca ei plânsă,
va trezi, pentru noi, trecute-amintiri!
Posteaza comentariu
Sponsori