Eliberare neagră

Autor : R. Nyx
R. Nyx
525 Vizualizari
Credeai că poți vedea prin ceața luminoasă,
Când întunericul ți-a acoperit ochii orbi?

Nici eu...
Nu știam că pietrele pot fi sparte de flori,
Că zidurile pot fi dărâmate de fluturi,
Că închisorile pot fi spulberate de frunze...

Când singurătatea îți îmbrățișează sufletul,
Iar suferința își înfige ghearele în tine,
Mai poți crede în răsărit sau în porumbei?
Mai poți vedea soarele ascuns după perdeaua nopții?
Mai poți auzi melodia veselă a vieții,
Dacă moartea cântă cu sânge la pianul destinului?

Prea târziu am învățat că blestemul nocturn
Mi-a fost dăruit de îngerul ce-am fost cândva...
Prea devreme m-am aruncat în vârtejul disperării,
Fără să mă agăț de funia salvării...

Chiar de voi încerca, va fi imposibil!
Bruma mi-a ruginit bobocii neînfloriți,
Vântul mi-a distrus ghioceii nerăsăriți,
Corbii mi-au rupt aripile necrescute
Și m-au purtat în zbor întors
Către cercul metamorfozei.

Mi-am îmbrăcat pelerina rece,
Ca să mă protejeze de arșița visului;
Am congelat gândurile în cuptorul frigului,
Ca să nu fie topite de gheața inimii de foc...

Auzi cum trosnesc greșelile în flacăra învățării?
Încă îți mai porți coroana din cenușa succesului?
Învață de la mine, treptele sunt pași din scrum,
Iar scara de sus va fi înălțarea în noroi!

Mi-e frig, doar pământul rece mă va încălzi,
Mi-e teamă, doar viermii vor fi paznicii
Mormântului în care voi dormi încă o viață!
Să nu mă îngropi în nemurire, trup otrăvit,
Să nu mă protejezi cu un cavou uitat de timp!
Doar lasă-mă să evadez din tine
Și promit că nu-ți voi mai scrie niciodată!
Posteaza comentariu
Sponsori