Elixirul orhideei

Autor : Nicoleta (Unspokenwords)
Nicoleta (Unspokenwords)
48 Vizualizari
În vuietul muntelui vînjos, răsuflă ființa răsăritului, prin parametrii avizi...

Șeptarii fluturilor, amorezați de adîncul răsuflării umane, zburdă –n corzi –

Copilăresc gînd, cînd învăț respirația, ca pe –un abecedar loial prin lorzi!

Rămîn, în ascultarea pașilor amurgului, calea războinică ce nu o arzi!

Străpunsă de misterul pentagramelor, îmi abandonez absența în brazi...

În așteptarea evantaiului autumnal, înclin demnă privirea ce nu o vezi –

Spre -apusul viselor, pictînd adîncul ființei în umbra surîsului, crezi...

Că, dincolo de lacrima cristalină, înfloresc mugurii armuriii, să cazi?

Absorbită de somnul orhideei, pictez versul solitudinii în mîna sorții...

Las în urma iernilor hipnotizate, căderea lacrimii pe mînerul porții!

Cînd Cartea Vieții, va deschide fereastra poemului închinat: morții

Atunci, desăvîrșirea ființei mele va dărui lumina adevărului: nopții!

Privind spre maiestuoasa lună, existăm în brațele universului astral

Precum stelele, devenind vise fanteziste, în căderea de pe piedestal!

Ascultăm, vuietul muntelui în tremurul febril, al sufletelor de cristal...

Cufundînd lirismul privirilor, în oglinda promisiunii, tăinuite la mal!

Pictează viața, absolutul axei indiferenței, lăsînd în mine: narcotic

Doliul abandonului, prin degustarea elixirului destinului, haotic!

Valsează glasul arhivei, în venele otrăvite de ființele fără morală...

Rămîn, lîngă tine, bravule –mi brad, să-mi admiri: iubirea florală!

(24 Septembrie 2018)
Posteaza comentariu
Sponsori