Embrionul orhideei

În pîntecul fluturilor, răstorn pocalul vieții și al morții

Alung, zbuciumul hăituit în vrafuri, scriind, tristeții...

Las în umbra, mugurilor zămislind, glasul demnității!

Rămîn, pelerin hoinar, în vuietul răsuflării umanității!

Cheamă-mi, embrionul dragostei cînd îmi privești tăcerea

Ține –mă, strînge –mi cordonul adn-ului, în revederea...

Avarelor holocausturi, ce mă leagă de absență, pe cărarea...

Ce nicicînd, nu o voi mai plînge pe cavou, prin căderea...

Gîndurilor nostalgice răvășită, în autumnala ardere a mea!

Scrijelesc, amintirea ca pe-o copertă școlărească, în uitarea...

Pîntecului somnambul, ce -și strigă ecoul arn-ului, în moartea –

Prevestită, de goarna armurilor avide, să simtă ferm, demnitatea!

Privește –mă, bravule –mi brad cum plecările privirilor...

Alină, dorul zbuciumat în tandrețea lină a omeniilor!

Gustă, din plicul fugar al absenței glasului, victoriilor

Rămîi, viață lîngă noi, să savurăm ceaiul îmbrățișărilor!


În pîntecul fluturilor, sărut primăvara ninsă a orhideei

Îndemn, deja autumnala demnitate să declare ființei:

-Învață –mă să rămîn, lîngă tine, bravul brad al omeniei

-Pretutindeni, să îți fiu prezență nemărginită a bucuriei!


(5 Octombrie 2018)