Embrionul orhideei
Autor : Nicoleta (Unspokenwords)
118 Vizualizari
În pîntecul fluturilor, răstorn pocalul vieții și al morții
Alung, zbuciumul hăituit în vrafuri, scriind, tristeții...
Las în umbra, mugurilor zămislind, glasul demnității!
Rămîn, pelerin hoinar, în vuietul răsuflării umanității!
Cheamă-mi, embrionul dragostei cînd îmi privești tăcerea
Ține –mă, strînge –mi cordonul adn-ului, în revederea...
Avarelor holocausturi, ce mă leagă de absență, pe cărarea...
Ce nicicînd, nu o voi mai plînge pe cavou, prin căderea...
Gîndurilor nostalgice răvășită, în autumnala ardere a mea!
Scrijelesc, amintirea ca pe-o copertă școlărească, în uitarea...
Pîntecului somnambul, ce -și strigă ecoul arn-ului, în moartea –
Prevestită, de goarna armurilor avide, să simtă ferm, demnitatea!
Privește –mă, bravule –mi brad cum plecările privirilor...
Alină, dorul zbuciumat în tandrețea lină a omeniilor!
Gustă, din plicul fugar al absenței glasului, victoriilor
Rămîi, viață lîngă noi, să savurăm ceaiul îmbrățișărilor!
În pîntecul fluturilor, sărut primăvara ninsă a orhideei
Îndemn, deja autumnala demnitate să declare ființei:
-Învață –mă să rămîn, lîngă tine, bravul brad al omeniei
-Pretutindeni, să îți fiu prezență nemărginită a bucuriei!
(5 Octombrie 2018)
Posteaza comentariu