Era șeptarilor în zbor ...

Autor : Nicoleta (Unspokenwords)
Nicoleta (Unspokenwords)
60 Vizualizari
Cînd răsuflăm, în adîncul petalelor umanității, spre răsăritul trandafiriu
Învățăm că din oglinda existenței omenirii, seva compasiunii așa timpuriu...
Cufundă în tulpina sufletelor, pașii spinilor narcotizați ai lirei, atît de viu!
Cînd răsuflăm din adîncul, memoriei tăcerilor înțelegem plecările: tîrziu!

Cînd privim brațele răsăritului, dincolo de străfundul spirometriei luminii...
Timpuriu, Dumnezeule încă nu ne naștem, din pătrarii dimenisiunii vinii!
Întradevăr, învățăm că pămîntul făgăduinței devine imn al profunzimii...
Rămîi, te rog lîngă mine, bravule –mi brad și admiră orhideea inimii!

Hai, regină a unui flamingo, privește zorii răsăritului cînd ne sărută armura
demnității erei
Cînd noi, nu suntem toți fără adîncul vieții, care strămută munții omenirei!
Privește absența din adînc, cînd rugăciunea singură se înalță spre pasul
Cutezanței...
O singură simfonie demnă, ce-agale pășește spre calea solitudinii:
OMENIEI!

Privește goarna, cum pas cu pas înalță demn privirea spre puiul vulturilor,
cînd plîng....
Cireșii înfloriți, înclină în altarul tăcerilor doar stolurile gîndurilor, răvășite
în crîng!
Noi, rămînem demni acum prin șeptarii fluturilor ce singuri își plîng
memoria tăcerilor în exil...
Cînd Cartea Vieți, va deschide adevărul la pagina zborurilor, noi vom
devenii umanitatea, dar subtil!

(28 - 29 Decembrie 2018 _
Posteaza comentariu
Sponsori