Făclia demnității !

Autor : Nicoleta (Unspokenwords)
Nicoleta (Unspokenwords)
209 Vizualizari
Din braţele răsăritului, aprind făclia demnităţii în tăcere...
La clipa existenței, divinitatea lăcrimează de atîta durere
Cînd în ființa-mi, se luptă voința și curajul cu așa putere...
Întregul univers, vibrează armonios la rugă, cu mirare!

Întrepătrunsă de armura vieții, înalț privirea-mi cu speranță
Dinăuntrul comuniunii, răzbat săgețile omeniei în cutezanță!
Las ferestrele prezentului, să dăinuie a viață și exuberanță...
Și –n devenirea –mi desăvîrșită, opresc clepsidra, cu intoleranță!

Tu, Doamne privește-mi lacrimile depuse pe altarul suferinței...
Și-mbracă-mi ființa în harul demnității, să înving acele răutății!
Avidă de lumina omeniei, mă dăruii adevărului existenței...
Și las la fiecare răsărit, mărturia divină a harului dreptății!

Adînc, calea vieții îmi străbate-n răsuflare, rîuri intersectate
De imprevizibile revărsări înveninate, amarnic îndosariate!
Înlănțuită –n brațele divinității, las fluxuri de umanitate...
Ca la apusul existențe-mi, să las iubirea-mi ca om, în șoapte!

Cînd, Dumnezeu îmi va chema ființa-mi la poarta destinată...
Numai atunci, voi împlinii destinul, de existență luminată!
Însă, acum cît încă port armura vieții, răzbat neînfricată
Și nu renunț la darul vieții, să lupt prin adevăr, cumpătată!

(7 Februarie 2017)
Posteaza comentariu
Sponsori