Frământări

Autor : Boris Ioachim
Boris Ioachim
1.450 Vizualizari
Şi cum va fi, nici nu mai ştiu –
Mereu cu mine mă tot cert…
Iubirii mele să-i pun frâu –
Mă simt când sigur, când incert.

Căci, uneori, sunt disperat –
Apatic sunt, adeseori,
Că-mi eşti când cerul înstelat,
Când boltă îmbrăcată-n nori.

Ades aş vrea să-ţi fiu veşmânt
Şi călduros să te-nfăşor…
Iar alteori, de gheaţă vânt,
Aş vrea să fiu – să te-nfior.

Cu tine gândul mi-l împart
În nopţi de crunte insomnii,
În două sufletu-mi despart
În zile negre şi pustii:

O parte ar vrea să te iubesc
Cu patimă arzândă, grea…
O parte-ar vrea să îmi doresc
Să nu mai fii iubita mea.

Căci deznădejdi şi îndoieli
Mă-ncearcă zilnic, ceas de ceas;
Cu tine-ntruna aş vrea să fiu –
Sau să-ţi spun ultim „bun-rămas”.

…Şi cum va fi – nici nu mai ştiu,
Mereu cu mine mă tot cert…
Ba mă simt mort, ba mă simt viu –
Iubire – sentiment incert…
Posteaza comentariu
Sponsori