La rang de artă

Autor : Andrei Ș. L. Evelin
 
107 Vizualizari
Te-ai născut pentru-a fi muză, pentru-a da lumii culoare și-a o face să vibreze ca un copil ce se-amuză că-și permite să sfideze culmile nemărginirii.
Mă jur pe toți trandafirii c-aș muri oricând cu drag, doar să-i fac în ciudă firii că n-am pus picioru'-n prag, contra fiind iubirii, când e nebunească.
M-ai făcut să atrag ura fiecărui gură cască ce visează să trăiască, având al meu loc...
Mă faci să cred în noroc, fiind a mea și, totodată, să dau cu bâta în baltă, fiindcă mi-ai dat foc.
Zău c-aș vrea s-o iau din loc, când te simt cât ești de coaptă... – tocmai bună de cules! Și, tot aceasta m-ar face, să mă-ntorc din mers.
Ești blestem pentru rațiune, când îi pui în brațe raiul, arătându-i altă lume, astfel luându-i graiul.
Nimic nu e imposibil când ești tu la cârmă. Când te simte se îndreaptă, chiar și gura ce se strâmbă fără încetare.
Parcă ai fi de pe soare, astfel lași impresii. Doar privește-n jurul tău, cum clădești expresii, care, până s-apari tu, exprimau doar moarte, le lipseau de tot lumina, transmiteau doar noapte.
Oricine-ar putea să jure că le știi pe toate! Numai să nu fie orb, sau făcut din piatră, altfel n-ar putea nega că nu ești o artă.
Nu știu ce vrajă ciudată ai făcut asupra lumii, dacă-au început să creadă în tine pân' și păgânii.
Iar, dacă privesc la mine... M-ai pus în rând cu nebunii, de când m-ai făcut să-ți pun la picioare ce-am mai bun, inclusiv rațiunea...
Tocmai aici e minunea, căci nu m-așteptam vreodată să pot fi, la rândul meu, transformat în artă.
Posteaza comentariu
Sponsori